* bărbatul de 58 de ani din comuna Bărăganu a mers la pescuit pe canalul aflat între localitatea de domiciliu și Dudești * el s-a electrocutat după ce a atins cu undița firele de înaltă tensiune * nu a mai scăpat cu viață
Și-a pierdut viața în timp ce se afla la pescuit. Un bărbat din Bărăganu a mers la pescuit pe un canal din zonă, însă s-a electrocutat după ce a atins firele de înaltă tensiune cu undița, incidentul fiindu-i fatal.
Potrivit informațiilor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, incidentul s-a produs în cursul zilei de luni. În jurul orei 13:20, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un pescar s-a electrocutat pe un canal de irigații, aflat între localitățile Bărăganu și Dudești. “Cadavrul a fost identificat, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din comuna Bărăganu. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei”, au precizat polițiștii.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.