Simona Halep va urca, începând de luni, de pe locul 5 pe locul 4 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, numai americanca Serena Williams, chinezoaica Na Li şi poloneza Agnieszka Radwanska fiind mai bine clasate ca sportiva română.
Halep va obţine locul 4 indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra la turneul de categorie Premier 5 de la Roma.
Aceast situaţie a fost posibilă datorită eliminării Petrei Kvitova din Cehia, în turul 2, şi neparticipării jucătoarei Victoria Azarenka din Belarus, actuala ocupantă a locul 4 WTA, la competiţia de la Foro Italico. Kvitova, cap de serie numărul 5 şi locul 6 WTA, a fost învinsă, marţi, de chinezoiaca Shuai Zhang, locul 43 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 5-7, 6-3.
Locul 4 pe care îl va ocupa Halep de luni reprezintă cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
La Roma, Simona Halep este cap de serie numărul 4 şi a fost acceptată pe tabloul principal direct în turul doi.
Simona Halep a debutat ieri la Roma, în turul secund, împotriva americancei Madison Keys.
Într-o altă partidă, din turul secund, chinezoaica Li Na, cap de serie nr. 2, a dispus cu 6-1, 6-4 de australianca Casey Dellacqua, calificându-se în optimile de finală ale competiţiei.
Alte rezultate:
Turul 1:
Ekaterina Makarova (Rusia) - Roberta Vinci (Italia) 6-2, 7-6 (8/6)
Garbine Muguruza (Spania) - Nastassja Burnett (Italia) 6-1, 6-3.
Turul 2:
Shuai Zhang (China) - Petra Kvitova (Cehia/N.5) 7-6 (8/6), 5-7, 6-3