Un nou model pentru certificatul de atestare fiscală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un nou model pentru certificatul de atestare fiscală

Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila a anunţat că a fost modificat Codul de Procedură Fiscală, în sensul reglementării posibilităţii organului fiscal de a înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul solicitant le are de încasat de la autorităţile contractante. Cu alte cuvinte, în momentul când, de exemplu, o firmă vrea să participe la o licitaţie publică şi are nevoie de un astfel de certificat, Finanţele vor înscrie în actul eliberat şi sumele pe care respectivul contribuabil le are de primit de la autorităţi publice în cadrul unor contracte de achiziţii publice câştigate de firmă.
Potrivit prevederilor ordinului, un astfel de contribuabil, odată cu depunerea cererii de eliberare a certificatului, pune la dosar, în original, şi un document eliberat de debitori prin care se certifică cuantumul sumelor respective.
Documentul emis de autoritatea contractantă va cuprinde în mod obligatoriu denumirea autorităţii contractante; data emiterii documentului; numărul şi data încheierii contractului între contribuabil şi autoritatea contractantă; sumele certe, lichide şi exigibile datorate până la data emiterii documentului de către autoritatea contractantă, defalcate pe fiecare contract în parte; precizarea că documentul este emis în vederea eliberării certificatului de atestare fiscală; numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanelor împuternicite ale autorităţii contractante;
ştampila autorităţii contractante. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie în termenul de valabilitate la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro