• noul centru comercial îşi va deschide uşile până de sărbători, şi îl veţi găsi în Braiera Călăraşilor, lângă magazinul Lidl
Veşti bune pentru pasionaţii de shopping! Brăila va avea un nou mall, până de sărbători. Se va numi Shopping Park Brăila, o investiţie care îşi va găsi locul în Bariera Călăraşilor, la fosta Fabrică de Chibrituri Pal şi va avea intrarea comună cu magazinul Lidl. Din “culisele” noului centru comercial ştim doar că noua galerie comercială va ocupa o suprafaţă de 7.400 mp şi că va găzdui mai multe lanţuri de magazine, printre care se vor regăsi şi brandurile renumite precum CCC, Sportisimo, Kik, Flanco, Deichmann, dm, dar sunt şanse mari să găsim aici şi KFC, Mesopotamia, Starbucks, Takko, New Yorker, Animax, iar oferta este încă deschisă pentru potenţialii chiriaşi. Întrebarea de pe buzele tuturor este dacă aici se va deschide şi un nou cinema. Ei bine, nu. Şi nu pentru că nu ar avea cine să-i ocupe locurile, ci din simplul motiv că noul mall este gândit mai degrabă ca un retail park. Ce înseamnă asta mai exact? Ei bine, clienţii nu vor fi nevoiţi să străbată întreaga galerie comercială pentru a ajunge la magazinul dorit, pentru că fiecare operator economic va avea intrare individuală din exterior.
Proiectul este realizat de un dezvoltator imobiliar din capitală, respectiv Square 7 Properties, în parteneriat cu investitorul belgian Mitiska Reim, specializat în centre comerciale în Europa. Grupul imobiliar operează şi deţine în acest moment un portofoliu peste 20 de proiecte în România.