• potrivit unui draft privind noile planuri cadru la liceu apărut în spațiul public, disciplinele logica și psihologia ar urma să dispară din categoria disciplinelor socio-umane la profilurile uman și real, ceea ce ar putea însemna că elevii nu vor mai putea alege aceste materii la BAC • o altă modificare vizează geografia, în sensul că materia nu va mai fi obligatorie la clasa a XI-a și a XII-a, la profilul real • tot pentru elevii de la real, pentru ultimii doi ani de liceu dispar din trunchiul comun fizica, chimia și biologia • mulți experți în educație au criticat varianta propusă de minister, care înseamnă spălarea creierelor și încă un brânci spre analfabetismul funcțional
Logica și psihologia ar urma să dispară de la profilul uman și real, elevii de la științele naturii și mate-info ar putea face mai puține ore de fizică, biologie, chimie și geografie, iar cei de la uman mai multe ore de matematică. În plus, în locul religiei, tinerii ar putea studia o materie nouă: ”Perspective globale”. Acestea sunt principalele modificări privind planurile-cadru la liceu, potrivit unui draft al Ministerului Educației apărut în spațiul public la finalul lunii aprilie. De atunci și până în prezent, mai mulți reprezentați ai mediului academic au criticat noile propuneri, susținând că acestea nu ar fi în interesul copiilor. Facem precizarea că noile planuri-cadru la liceu sunt în lucru și încă nu s-a adoptat niciun document oficial.
Geografia, fizica, chimia și biologia, eliminate din trunchiul comun
În noile planuri cadru la liceu propuse de minister, geografia, fizica, chimia și biologia nu mai apar în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real (mate-info și științele naturii), la clasele a XI-a și a XII-a. La geografie, potrivit observațiilor din proiect, în clasa a IX-a se va studia ”Geografia generală”, iar în clasa a X-a ”Educație pentru mediu”. În ceea ce privește fizica, chimia și biologia, pentru ultimii doi ani de liceu, aceste discipline ar urma să fie scoase din trunchiul comun și să fie adăugate la curriculum la decizia elevului din oferta școlii. În document se arată că fizica, chimia, biologia și informatica, de la curriculum la decizia elevului, cuprind trei ore în clasele a IX-a și a X-a și șase ore în clasele a XI-a și a XII-a. Aceste ore ar urma să se distribuie în funcție de interesele elevilor și de nevoia de pregătire pentru carieră.
Schimbări sunt prevăzute și la istorie. La clasa a IX-a și a X-a se va studia ”Istoria universală”, în clasa a XI-a ”Istoria secolului XX” cu focus pe 2 teme principale - Istoria Holocaustului și Istoria Comunismului, iar în clasa a XII-a se va studia ”Istorie legată de specialitatea profilului”, de exemplu ”Istoria muzicii”, ”Istoria artei”, ”Istoria științei și tehnicii”, ”Istoria sportului” etc. Toate temele includ referiri la istoria României.
Dispare logica și psihologia
Una dintre cele mai importante schimbări prevăzute în noile planuri-cadru pentru liceu se referă la eliminarea disciplinelor logică și psihologie din categoria materiilor socio-umane ce se studiază la profilurile uman și real. Asta înseamnă că există posibilitatea ca la Bacalaureat, la proba la alegere a profilului și specializării, elevii să nu mai poată opta pentru susținerea examenului la una din cele două discipline.
În noua variantă propusă de minister, la profilul teoretic, disciplinele socio-umane sunt următoarele: clasa IX – sociologie; clasa X – educație financiară și antreprenorială; clasa XI – filosofie / gândire critică / etică. În prezent, logica este studiată în clasa a IX-a, psihologia în clasa a X-a, economia în clasa a XI-a, sociologia în clasa a XI-a și filosofia în clasa a XII-a.
”Perspective globale” în loc de religie
O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu, document draft obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre materia ”Perspective globale“, noua disciplină care apare în planurile-cadru pentru liceu și care ar urma să fie studiată ca alternativă la ora de religie, adică de către elevii care ”nu participă la orele de Educație religioasă”, după cum se precizează în draftul ministerului. Disciplina va fi studiată de toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția celor din învățământul teologic. La ora de ”Perspective globale” ar urma să învețe despre „tradițiile diverse de pe glob, elemente de cultură și civilizație pornind de la situația globală actuală“. Interesant este că noua disciplină se va organiza în paralel cu ora de religie, după cum se arată în draftul propus de minister.
Mai multă matematică pentru cei de la uman
În prezent, elevii de la profilul uman (filologie și științe sociale) fac ore de matematică doar în clasa a IX-a și a X-a, câte două pe săptămână. În varianta de lucru apărută în spațiul public, toți elevii de liceu, indiferent de filieră și profil, ar urma să aibă alocate în trunchiul comun câte două ore de matematică pe săptămână, în toți cei patru ani de studiu. Matematica din trunchiul comun va fi matematică de bază, comună tuturor profilurilor, iar matematica din curriculum de specialitate sau curriculum la decizia elevului din oferta școlii poate fi matematică avansată, specializată – statistică, mecanică.
Ministerul Educației nu își asumă varianta planurilor cadru pentru învățământul liceal apărută în spațiul public
Ministrul Educației, condus de Ligia Deca, a reacționat după ce mai mulți experți în educație au criticat deciziile privind dispariția logicii și psihologiei din planurile cadru, precum și eliminarea geografiei, fizicii, chimiei și geografiei din trunchiul comun pentru elevii de la real. Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției se precizează că documentul prezentat „pe surse”, în spațiul public, drept propunerea instituției de planuri-cadru pentru nivelul liceal, este ”o variantă neasumată de Ministerul Educației sau de grupurile de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional”.
”În această perioadă, se fac demersuri pentru stabilirea unui calendar de desfășurare a activităților de modificare a planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional. Primul pas în acest sens este analizarea componenței grupurilor de lucru și eventuala actualizare a acestora. Odată parcurse toate etapele impuse de prevederile metodologice în ceea ce privește revizuirea planurilor-cadru, proiectele vor fi lansate în dezbatere publică. Modificarea planurilor-cadru are impact asupra întregului sistem educațional. Vă asigurăm de respectarea tuturor etapelor metodologice pe care un astfel de demers le implică și că, pe măsură ce pașii procedurali vor fi parcurși, aceștia vor fi comunicați de către Ministerul Educației”, se precizează în comunicatul de presă.
Societatea Română de Geografie: ”De peste 30 de ani, Geografia este disciplina care a pierdut cel mai mult în planurile-cadru (numărul de ore alocat), la Bacalaureat și la Evaluarea Națională”
La scurt timp după ce s-a aflat despre noile planurile-cadru la liceu, Societatea de Geografie din România (SGR) a publicat o scrisoare deschisă prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la schimbările propuse și i-a cerut ministrului Ligia Deca să publice componența grupurilor de lucru.
”Îngrijorările noastre ca geografi sunt majore după ce în spațiul public au apărut variante de planuri-cadru. De peste 30 de ani, Geografia este disciplina care a pierdut cel mai mult în planurile-cadru (numărul de ore alocat), la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Precizările prin pe care le-ați transmis prin Biroul Dvs. de Presă ni se par contradictorii și ne îngrijorează prin inconsecvența informațiilor. Suntem cu toții de acord că orice demers privind planurile-cadru trebuie corelat cu proiectele de legi ale educației, aflate în dezbatere parlamentară. Dar, mai departe, Comunicatul Dvs. afirmă că variantele apărute în spațiul public sunt neasumate de grupurile de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional. Așadar, grupurile de lucru există! Vă rugăm respectuos să ne precizați prin ce ordin de Ministru au fost aprobate și care este componența lor? Sunt grupuri de lucru „secrete”?”, se întreabă geografii.
De asemenea, Societatea Română de Geografie cere ministrului Educației să explice ce argumente științifice au stat la baza eliminării disciplinei Geografie din drafturile de planuri-cadru pentru clasele a XI-a și a XII-a.
”Pe 5 iunie sărbătorim Ziua Mediului, dar excludem studiul disciplinei geografice Probleme fundamentale de mediu în clasa a XI-a? Pe 9 mai sărbătorim Ziua Europei, dar excludem studiul disciplinei România și Uniunea Europeană în clasa a XII-a? Geografia, prin natura sa formativă, asigură elevilor un orizont și o înțelegere a lumii în care trăim. Nu luați copiilor această șansă de a înțelege lumea! Considerăm că răspunsul Dvs. transparent va elimina orice suspiciune privind excluderea intenționată a GEOGRAFIEI din planurile-cadru pentru învățământul liceal și profesional, precum și dintre probele de Bacalaureat”, mai transmite Societatea Română de Geografie.
„Ne putem aștepta la materii noi, „actuale”, precum fizica ruletei și a păcănelelor, biologia transgender și a mix-ului de gen...”
„Dacă fizica, chimia, biologia și geografia nu vor mai apărea în trunchiul comun, pentru elevii de la profilul real și vor rămâne la ”decizia elevului”, nu va mai dura mult și se va cere introducerea unor materii noi, ”actuale”, ca: ”fizica ruletei și a păcănelelor”, ”chimia tetrahidrocanabinolului și compușii obținuți prin oxidare”, ”biologia transgender și a mix-ului de gen” și ”geografia din hărțile militare americane”...Ca-ntr-un exercițiu de atingere a superlativului absolut în materie de ”prostie condensată”, diriguitorii acestei regiuni a Europei (că țară nu mai suntem demult) își exhibă măsura anti-valorii cu un sârg și-o abnegație care l-ar face și pe Stahanov să se sinucidă... Analfabetismul funcțional, atât de des invocat în analiza sistemului de învățământ, a devenit cronic, o ”personal skill” necesar(ă) ocupării celor mai mari demnități în stat...Ne confruntăm cu o legislație stufoasă și superfluă, cu o birocrație de proporții diluviene iar cei care-ar trebui să găsească soluții, rânjesc cu o foame pantagruelică, după încă o sinecură sau un proiect european, de ”jumulit”... Răspunsurile tuturor întrebărilor-coșmar, care ne schilodesc viețile și speranțele, sunt în noi. Vom ajunge la ele însă, numai dacă ne
REGĂSIM pe noi înșine, înăuntrul inimilor noastre...”, ne-a declarat prof. Florin Slabu, directorul Centrului Regional European
pentru Intervenție Socială.