Un nou denunţ împotriva preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost înregistrat la DNA. Plângerea este depusă de Romică Părpălea, acelaşi personaj care l-a denunţat pe Liviu Dragnea şi în dosarul referendumului, în care liderul social-democrat a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. De această dată, acuzaţiile vizează firma Tel Drum.
„Eu semnalam încă din 2012 că în spatele Tel Drum-ului se află Familia Dragnea.După Ce Consiliul Judeţean au făcut investiţii foarte mari, domnul Dragnea, printr-o semnătură simplă ca fiind preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a oferit această societate puternică unui apropiat care era preşedinte executiv la PSD, eu am colaborat cu el foarte bine, Fişcuci Marian, care era pe zona Zimnicea”, a declarat Romică Părpălea.
„Am observat că domnul Dragnea pe toate posturile de televiziune spune că nu-l cunoaşte pe Marian Fişcuci. Sunt fotografii, dacă vreţi vă transmitem fotografii împreună şi multe alte lucruri”, a mai spus el la ieșirea de la DNA.