Societatea de pază a lui Cornel Muşat va asigura paza fostului Aerodrom Militar de la Ianca cel puţin până la sfârşitul acestei luni, atunci când va expira contractul pe care Consiliul Judeţean (CJ) Brăila i l-a acordat prin negociere. Întrucât licitaţia organizată pentru paza obiectivului nu s-a finalizat până la expirarea contractului anterior, încheiat tot cu "Service Guard", CJ a semnat cu aceeaşi firmă un nou contract, valabil în perioada 1 martie - 30 aprilie. Pentru aceste servicii va plăti 80.812 lei fără TVA. În ceea ce priveşte justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, anunţul de atribuire explică doar că "lucrările/produsele/serviciile suplimentare sunt comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă".
Firma lui Cornel Muşat, abonată la banii publici destinaţi păzirii aeroportului Serviciul de pază a aeroportului de la Ianca a fost scos la licitaţie la începutul lunii februarie, întrucât contractul anterior urma să expire la sfârşitul acelei luni. Pentru un an de zile, CJ Brăila este dispus să plătească maxim 525.600 lei fără TVA, criteriul de atribuire a contractului fiind "preţul cel mai scăzut". Potrivit anunţului de participare publicat pe SEAP, licitaţia vizează "Servicii de pază, protecţie şi intervenţie în caz de necesitate pentru aeroportul Ianca, în perioada 01 martie 2011 - 28 februarie 2012". Societăţile de profil interesate de acest contract au avut termen limită de depunere a ofertelor data de 18 februarie.Reamintim că, potrivit contractului care a expirat în luna februarie, CJ Brăila a plătit societăţii "Service Guard" aproximativ 47.000 lei pe lună, ca urmare a unei licitaţii controversate, despre care cotidianul nostru a scris anul trecut. De altfel, istoricul contractelor încheiate de CJ Brăila pentru paza aeroportului de la Ianca arată că, de când instituţia a preluat această obligaţie (n.r. - octombrie 2009), nicio altă firmă nu s-a ocupat de paza obiectivului, "Service Guard" primind, de la bun început, toate aceste contracte. La licitaţia organizată în aprilie 2010, firma lui Muşat a fost singura care a trimis ofertă după ce, rând pe rând, criteriile de calificare au eliminat din cursă majoritatea contracandidaţilor. În urma tuturor acestor contracte, "Service Guard" a câştigat aproape 800.000 lei (8 miliarde de lei vechi).