În ziua de 28 septembrie, la ora 14.00, O.L. conducea autoturismul, pe DJ 203, în localitatea Dudescu. La un moment dat, şoferul a frânat şi a pătruns pe contrasens pentru a-l ocoli pe A.C., care conducea şerpuit un ciclomotor. Atunci mopedistul a schimbat direcţia de mers, a revenit pe sensul său şi s-a lovit frontal de autoturismul în cauză. A rezultat vătămarea corporală usoară a mopedistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că A.C. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu poseda atestat pentru absolvirea cursului de legislaţie rutieră, astfel că i-au întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, la ora 18.20, D.M. (29 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe Şoseaua Râmnicu-Sărat, l-a surprins şi accidentat pe S.C. (52 de ani). Acesta circula din sens opus pe bicicletă, dar nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, ramânând sub observaţie. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.