Un militar român a fost rănit uşor în Afganistan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un militar român a fost rănit uşor în Afganistan

Potrivit sursei citate, subofiţerul executa o misiune de cercetare terestră pentru securizarea unei căi de acces, moment în care s-a produs deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma suflului exploziei, i-au fost afectaţi ochii, fiind necesară intervenţia echipei medicale şi evacuarea acestuia la Spitalul Militar din Kandahar pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
În prezent, starea de sănătate a militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa.
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a plutonierului Nicuşor Bica, se arată în comunicatul citat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro