Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 2.400.490 dolari, învingând-o în trei seturi, 7-5, 5-7, 6-4, pe Kristina Mladenovic (Franţa), într-o partidă din turul II al competiţiei, relatează agerpres.ro.
După meci, sportiva noastră a recuoscut că jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 40 WTA, s-a dovedit un adversar dificil şi că a fost nevoită să dea totul pentru a câştiga şi a ajunge în optimi. Halep a adăugat, de asemenea, că ar însemna mult să redevină numărul 2 mondial, subliniind însă că îşi doreşte să ajungă la Turneul Campioanelor.
La Turneul Campioanelor
„A fost foarte greu de jucat împotriva ei, am dat totul pentru a câştiga. A trebuit să rămân concentrată. A fost un meci diferit faţă de cele de săptămâa trecută, dar important este că am câştigat. Ar însemna mult să redevin numărul doi mondial, dar pentru mine este important să câştig meciuri, să ajung la Turneul Campioanelor. Le mulţumesc fanilor că au venit aici, ne vedem la următoarea partidă", a afirmat Simona.
Partida a durat două ore şi 51 de minute şi la capătul ei Halep a obţinut prima victorie în cele trei meciuri disputate cu Mladenovic.
În faza următoare, Halep a evoluat, noaptea trecută, împotriva sportivei Andrea Petkovici (Germania), favorită 15 şi locul 17 WTA. Petkovici a învins-o, în turul doi, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-3, după două ore şi 26 de minute, pe Camila Giorgi (Italia), locul 31 WTA.
Cine este Andrea Petkovici
Simona Halep (23 de ani) şi Andrea Petkovici (27 de ani) s-au mai întâlnit de cinci ori, jucătoarea din Constanţa impunându-se în ultimele patru întâlniri. Petkovici a câştigat meciul din calificările turneului de la Bucureşti, din 2009, scor 6-2, 7-6 (2), în timp ce Halep s-a impus în finala de Nurnberg (2013), scor 6-3, 6-3, în turul doi la Tokyo (2013), scor 7-6 (4), 6-3, în semifinale la Roland Garros (2014), scor 6-2, 7-6 (4), şi în optimi de finală la Beijing (2014), scor 7-6 (4), 5-7, 7-6 (1). Meciul dintre Halep şi Petkovici a fost ultimul de pe Arena Grandstand.
În proba de dublu masculin de la Cincinnati, perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 5, va întâlni în turul doi cuplul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, în primul meci de pe terenul 10. Pe acelaşi teren şi tot în turul doi va juca şi perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 3, care va întâlni cuplul Alexander Peya/Bruno Soares (Austria/Brazilia).