"Trebuie stabilite planuri pentru a răspunde proiectelor sioniste. Trebuie programate acţiuni pe termen lung, nu temporare", a spus Moussa Abou Marzouq, şeful adjunct al biroului politic al Hamas.
"Intifada trebuie să beneficieze de participarea întregii societăţi palestiniene. Fiecare palestinian trebuie să se ridice împotriva forţelor israeliene de ocupaţie", a adăugat el, de la Damasc.
În septembrie 2000, o vizită a liderului dreptei israeliene de atunci, Ariel Sharon, pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului, în Ierusalimul de Est, a declanşat a doua Intifadă, numită "Intifada Al-Aqsa". Prima Intifadă a izbucnit în 1987 cu o explozie de violenţe în teritoriile palestiniene ocupate şi s-a încheiat oficial în 1993, prin semnarea acordurilor de la Oslo privitoare la auotonomia palestiniană.
Mii de oameni au ieşit în stradă în Fâşia Gaza pentru a protesta faţă de inaugurarea luni a sinagogii Hurva, în cartierul evreiesc din vechiul oraş, percepută ca o nouă provocare israeliană. Au fost organizate manifestaţii în mai multe oraşe şi tabere de refugiaţi, mai ales în Jabaliya, Beit Lahiya, Khan Younès şi Rafah. În oraşul Gaza, manifestaţii s-au dus spre sediul Parlamentului palestinian, vizat de un bombardament israelian în timpul ofensivei din Gaza din urmă cu un an.
Sinagoga Hurva a fost reconstruită la 62 de ani după ce a fost distrusă de iordanieni în primul război israeliano-arab. Hamas spune că reconstruirea sa este un prim pas către formarea "celui de al treilea Templu" evreiesc pe ruinele Esplanadei Moscheilor. Numit Muntele Templului de către evrei, acesta este cel mai sacru loc al iudaismului.