* bărbatul de 37 de ani se afla în stația CFR şi ar fi sustras o tableta în valoare de 700 de lei * bunul a fost recuperat
Furt în Gara CFR. La data de 24 august, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Vădeni, bănuit pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În fapt, la aceeași dată, bărbatul în vârstă de 37 de ani se afla în stația CF Brăila şi ar fi sustras o tabletă în valoare de 700 de lei ce se afla într-un cărucior pentru persoane cu dizabilități .
În urma activităților efectuate, polițiștii l-au identificat pe raza municipiului Brăila pe bărbat, iar bunul sustras a fost recuperat.