• Dragoș Mucuță a marcat în sezonul recent încheiat 15 goluri, în 24 de partide • atacantul de 26 de ani are mai multe oferte pentru sezonul următor dar momentan se pregătește pentru examenul de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați
După răsunătoarea victorie a României în fața naționalei Ucrainei, tot mai mulți brăileni și-au procurat bilete la meciul din etapa a doua a grupelor, ca să-i susțină pe tricolori în partida de sâmbătă, cu Belgia.
Golgheterul echipei Viitorul Șuțești, Dragoș Mucuță, va fi prezent sămbătă, 22 iunie, de la ora 22:00, la Koln.
Dragoș Mucuță poate fi considerat cel mai bun marcator brăilean în ediția de campionat 2023-2024 a Ligii a III-a. În 24 de meciuri jucate, Mucuță a marcat 15 goluri, 5 goluri pentru Viitorul Ianca și 10 goluri, în 12 partide, pentru Viitorul Șuțești.
La Șuțești, atacantul de 26 de ani a fost integralist în 11 partide, iar în una a fost schimbat în minutul 80.
Pe lângă satisfacția că a înscris goluri decisive pentru Viitorul Șuțești, jucătorul are și o nemulțumire, aceea că echipa la care a evoluat în cea de a doua parte a campionatului a retrogradat.
“Am avut un sezon foarte bun, am marcat 15 goluri, dar îmi pare foarte rău că Viitorul Șuțești nu s-a salvat de la retrogradare. Puteam să facem mai multe puncte”, ne-a declarat atacantul.
Mucuță spune că are mai multe oferte de la echipe de Liga III-a, însă deocamdată este preocupat de studii, pentru că este în anul al treilea la facultate și se pregătește pentru examenul de licență.
Ca toți românii, Dragoș Mucuță este un fan al naționalei României și și-a procurat bilet la meciul de sâmbătă, România – Belgia, de la Koln.
“Mă pregătesc pentru examenul de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați. Dar meciul României cu Belgia îl voi vedea pe stadion. Sunt convins că tricolorii vor da totul pentru calificarea în optimi și merg pe stadion să-i susțin. Ca fotbalist, am mai multe oferte, toate din afara Brăilei, pe care le voi analiza la momentul potrivit”, a mai spus Mucuță.