Azi dimineata, un angajat al Penitenciarului Braila a încercat sa introduca în spatele gratiilor telefoane mobile, încarcatoare si hands-free-uri. Gardianul a intrat pe poarta de acces însa a refuzat sa se supuna controlului, ba chiar a escaladat gardul si a luat-o la fuga. Ajuns în strada, agentul sef principal a aruncat o sacosa plina cu obiecte interzise. Organele de control au descoperit ca în sacosa respectiva erau 9 telefoane mobile, 8 încarcatoare pentru telefon si 2 hands free-uri, o parte dintre obiecte fiind disimulate într-o pâine. "În acest caz, administratia Penitenciarului Braila, a procedat la luarea masurilor specifice, ce se impun în astfel de situatii. Aceasta actiune face parte din strategia Administratiei Nationale a Penitenciarelor privind prevenirea si combaterea actelor si faptelor de coruptie în sistemul penitenciar", a precizat cms. Simona Kober, purtator de cuvânt al penitenciarului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.