Afaceri dubioase în spatele gratiilor. Un gardian al Penitenciarului Brăila lucra cot la cot cu deţinuţii pe care îi aproviziona, contra cost, cu telefoane mobile şi alte obiecte interzise. Ultima oară când angajatul a vrut să livreze marfă către persoanele private de libertate a fost vineri seara, când aranjamentele i-au fost date peste cap. El a fost depistat chiar în timp ce încerca să introducă în puşcărie, ascunse în două cutii de bomboane şi alimente, mai multe telefoane, încărcătoare, hands-free-uri şi prafuri pentru creşterea masei musculare. Prins cu mâţa în sac, agentul supraveghetor a fost nevoit să îşi recunoscă faptele, ceea ce l-a costat locul de muncă.
Astfel, după ce în ziua de 8 martie, angajaţi ai Penitenciarului Codlea, în frunte cu directorul adjunct au ajuns în arest pentru infracţiuni de favorizare a infractorului şi abuz în serviciu, acum a venit rândul unui angajat al Penitenciarului Brăila să fie tras la răspundere. În seara zilei de 9 martie, în urma unei acţiuni a conducerii Penitenciarului Brăila, au fost descoperite asupra agentului şef adjunct Daniel Barză, agent supraveghetor în cadrul unităţii, mai multe obiecte interzise ce urmau să ajungă în posesia deţinuţilor. "Agentul supraveghetor avea asupra sa 8 telefoane mobile, 7 încărcătoare pentru telefoane mobile, 3 hands-free, aproximativ 1,5 kg de prafuri pentru creşterea masei musculare, precum şi mai multe pastile. În acest context, cel în cauză şi-a prezentat demisia", a precizat cms. Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila. Gardianul îşi pregătise destul de bine planul de bătaie, obiectele interzise fiind disimulate într-o cutie de bomboane şi o cutie de plastic pentru depozitat alimente. Acestea, precizează reprezentanţii penitenciarului, urmau să fie introduse în spaţiul de deţinere şi comercializate către persoane private de libertate. De data aceasta, angajatul a avut însă ghinion, iar planurile i-au fost date peste cap, în urma audierilor, Daniel Barză fiind nevoit să recunoască cele prezentate, precum şi faptul că nu este prima dată când a introdus obiecte interzise în penitenciar. Pe lângă faptul că şi-a pierdut locul de muncă, agentul supraveghetor va răspunde penal pentru infracţiunea comisă şi riscă să ajungă alături de cei cărora le făcea aprovizionarea. În acest caz, conducerea Penitenciarului Brăila a sesizat organele de cercetare penală şi a procedat la luarea măsurilor specifice interne, ce se impun în astfel de situaţii. "Precizăm faptul că această acţiune face parte din strategia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) privind prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de corupţie în sistemul penitenciar", a mai adăugat cms. Simona Kober. Acţiunea de prindere în flagrant a gardianului a fost realizată şi documentată cu sprijinul Direcţiei Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului din cadrul ANP.
După cum precizează reprezentanţii ANP, fapta săvârşită de agentul şef adjunct Barză este considerată infracţiune, conform prevederilor legale. Astfel, art. 742 din Legea nr. 83/2010 prevede faptul că "introducerea în mod ilicit în penitenciar a bunurilor şi obiectelor interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, în scopul utilizării de către acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvârşită de personalul din sistemul administraţiei penitenciare, la maximul pedepsei se poate adăuga un spor de până la 2 ani".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.