Un fost puşcăriaş s-a sinucis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un fost puşcăriaş s-a sinucis

După ce a stat câţiva ani în spatele gratiilor pentru infracţiuni cu violenţă, un cioban de 33 de ani, din satul Oancea, şi-a pus capăt zilelor. Bărbatul, ieşit de patru luni din închisoare, care era angajat cioban la o stână din localitate, a fost găsit fără viaţă pe câmp.
Iniţial, respectiv în ziua de 16 august, Cristian M. a fost dat dispărut de la stâna unde lucra. La ora 16.45, un alt angajat a sesizat la Poliţie că ciobanul este de negăsit, iar în vagonul unde locuia acesta sunt urme de culoare brun roşcat, posibil sânge. Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi a stabilit că dispărutul, angajat de circa doua luni la stână, a fost văzut ultima dată marţi dimineaţă, la ora 8.00, în momentul în care a plecat cu oile la păscut. Poliţiştii au solicitat urmărirea la nivel naţional a ciobanului şi au continuat verificările în teren. A doua zi însă, la ora 10.00, în urma activităţilor de scotocire a zonei respective, poliţiştii, sprijiniţi de jandarmi, au depistat cadavrul bărbatului, pe o solă agricolă la aproximativ 1 km de adăpostul de oi. Anchetatorii au constatat că bărbatul avea secţionată artera femurală, ceea ce i-a adus moartea, concluzionându-se că s-a sinucis. "Cadavrul a fost transportat la morgă, unde, cu ocazia necropsiei, s-a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecinţă a plăgilor tăiate cu întretăierea arterei femurale la nivelul cotului drept, apreciindu-se că, după aspectul şi dispoziţia leziunilor, acestea au fost autoproduse. De asemenea, pe ambele antebraţe, au fost identificate foarte multe cicatrici, specifice automutilării prin sistemul «şmenuire», unele dintre acestea având o provenienţă recentă, de maximum o săptămână", ne-a declarat inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat că ciobanul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiind liberat din penitenciar în urmă cu 4 luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro