Cântăreaţa, care a murit în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 48 de ani, l-a luat pe Nick Gordon, pe când acesta era copil, să-l crească în locuinţa sa din Atlanta (Georgia), pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat, informează contactmusic.com. Deşi nu l-a adoptat niciodată oficial, l-a tratat întotdeauna ca pe propriul fiu.
Nick, în vârstă de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, şi îi spunea cântăreţei "mamă".
Deşi Whitney Houston a dat o mare parte din averea sa pe droguri şi alcool, se pare că moştenirea pe care a lăsat-o în urmă valorează aproximativ 20 de milioane de lire sterline.
"Nick a făcut parte din familie. (Whitney, n.r.) l-a iubit atât de mult cât îşi poate iubi o mamă copilul. Dacă toată averea va fi moştenită de Bobbi, pentru că aşa scrie în testament, este pentru că, probabil, ea a scris acest testament înainte să îl aducă pe Nick în familie", a declarat o sursă pentru The Sun.
"Dacă aşa va sta situaţia, Bobbi va avea grijă de el, pentru că mama sa şi-ar fi dorit ca ea să îl trateze ca pe un frate", a spus aceeaşi sursă.
După moartea cântăreţei, Nick a scris pe pagina lui de Twitter: "Să te odihneşti în pace. Îţi mulţumesc pentru sprijin. Legenda ta va dăinui".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.