Barul "Bizzar", o locatie mica din centrul orasului, a gazduit simbata seara un experiment artistic foarte interesant si incitant pentru tinerii braileni. Acestia s-au perindat in numar mare prin locatia aleasa si au privit cum patru artisti deseneza, picteaza, produc arta.
Initiatorul experimentului este tinarul artist de numai 28 de ani, Traian Tamuris, care a inteles sa-si sarbatoreasca astfel ziua de nastere. El si alti trei prieteni, Hugo Maracineanu, Adrian Stoica si Cornel Bucur au desenat si pictat timp de aproape trei ore sub ochii publicului, intr-o ambianta deosebita, cu o muzica ce i-a inspirat pe toti. Prieteni, cunostinte sau straini au venit, au vazut, au plecat sau, din curiozitate, au ramas pina la final. Imaginile de pe perete se schimbau rapid, citeva tuse, citeva pensule si desenul anterior devenea altceva in mod cu totul miraculos. Daca la inceput a desenat fiecare pe o anumita plansa, in final totul a capatat sens, continuitate, fiecare intelegind si acceptind sugestiile celuilalt, astfel ca totul sa fie omogen. Pe linga zecile de tineri care au venit la "Bizzar", au fost si alti invitati ai lui Traian Tamuris, care nu sint figuri comune in cluburi. "Este adevarat, sintem pitoresti, dar sintem prietenii lui Traian. Cred ca este o reusita foarte mare pentru el si vrem sa-i fim alaturi. Eu incerc sa inteleg, mai ales ca sint profesor de disciplina abstracta, mateatica. Pe Traian il cunosc de la sapte ani, i-am urmarit evolutia, acum mi-e coleg de cancelarie. Stiindu-i viata de familie, a avut multe probleme in viata, consider ca este o mare reusita. Sper din tot sufletul sa aiba succes deosebit. M-am bucurat foarte mult ca m-a invitat la acest work-shop. Ma impresioneaza ca lucreaza foarte repede, cum combina culorile si cum se inteleg", a spus Petre Buzea, profesor de la Liceul cu Program Sportiv, care a fost insotit de sotia sa. In final, dupa ce artistii au fost relativ multumiti de ceea ce a iesit pe perete, a inceput petrecerea si sarbatorirea zilei de nastere a lui Traian Tamuris.
Foto22tamuri1 - Artistul si profesorul Hugo Maracineanu a fost, din nou, alaturi de tineri
"Ma bucura acest experiment, astept de 40 de ani sa se intimple asa ceva la Braila"
* a spus artistul plastic Hugo Maracineanu
- Cum de participati la acest experiment artistic?
- In primul rind, ei au fost elevii mei, doi dintre ei. Eu am mai facut experimente de acest gen la Biblioteca Judeteana, dar cu niste copii, care nu prea stiau ei multe. De aceasta data am de-a face cu niste oameni care au facut arte plastice. Ma bucur ca doamna Puscaciu i-a spijinit. Am auzit remarcile celor din spate, care au constatat ca pictura nu este usoara, ca este vorba de o arta si de multa stiinta. Experimentul poate deveni mult mai interesant data viitoare, poate fi si mai profund, in sensul ca se poate lua de la inceput o tema. Este greu, pentru ca unul lucreaza mai decorativ, altul mai pictural. Ei nu si-au propus de la inceput nici o tema, nici o directie, iar singura problema pe care si-au pus-o a fost sa manevreze mijloace plastice: contraste, linii, centre de interes, centre cromatice. Ma bucura acest experiment, astept de 40 de ani sa se intimple asa ceva la Braila. Am incercat si eu, dar lumea spunea ca vreau sa ma dau eu mare. E, in sfirsit, au venit altii care nu sint Hugo, nu se dau mari, si fac. Recunostea Tamuris ca l-au luat unii la intrebari ca ce cistiga el din treaba asta. Treaba cu cistigatul in arta este cu semnul intrebarii. Lumea care isi permite sa dea 12 milioane pe o perereche de cizme nu da cinci milioane pe un tablou.
- Cizmele le vede toata lumea, iar tabloul il pune in casa si nu-l mai vede toata lumea.
- Este o problema, pentru ca avem de-a face cu oameni care vor sa acumuleze ceea ce se vede. Dar ceea ce se vede nu duci cu tine in groapa si nici nu prea poti sa-l lasi mostenire, cita vreme arta si sprijinirea artistilor te face celebru. Zambaccian a fost un colectionar care a devenit celebru pentru ca a spijinit arta. Asa poate aude cine trebuie. O lucrare cumparata astazi pe nimic poate valora miine enorm. Cei care vor sa investeasca pe termen lung pot sa o faca in arta.
- Si ce a iesit in aceasta seara?
- Daca analizam din punct de vedere artistic, este vorba de niste manifestari gestualiste. Aceste manifestari amintesc vag de fauvism, de niste curente trecute, dar citi dintre braileni le cunosc? Ce s-a reusit in aceasta seara este punerea pe tapet a limbajului plastic: cald-rece, aproape-departe, contrast, adunarea elementelor care sa reprezinte ceva. Cineva ma intreba ca de ce neaparat fac referiri politice in tablouri. Daca politicul este cel care ne domina, ce poate sa faca artistul? Sa se retraga in taina si sa picteze ghiocei? El trebuie sa traiasca in societate. Rafael picta galeriile Papei de la Roma. Era pe bune cu cineva cu putere. Indiferent in ce perioada a istoriei, pictorul este intr-un raport direct cu societatea. Ei acum au facut acest lucru, au intrat direct in contact cu publicul. Acesta se pricepe sau nu, dar a stat, a cascat gura si a vazut ce se intimpla in treaba asta. Este un lucru deosebit, pentru ca au vazut pe viu cum se picteaza. Ca nu asa se picteaza in atelier, ca acolo artistul vine cu o idee compozitionala, ca se face un studiu, este altceva, dar demonstratiile de cromatica, de intensitate, de linie, toate astea au dus ca publicul sa vada ca in acea "mazgaleala" este ceva. Publicul a mai vazut etape. Foarte putini dintre artisti au curajul sa se opreasca la o anumita etapa a tabloului. O lucrare trece prin 10 - 15 etape pina ajunge lucrare finala. Unele dintre aceste etape au fost foarte frumoase si lucrarea se putea opri acolo, dar din dorinta artistului de a face mai mult el sapa, cerceteaza, incearca. In aceasta seara s-a vazut travaliul artistului. Noi am mai incercat o asemenea treaba, am iesit cu lucrarile in strada si publicul a ramas foarte surprins, ne-a intrebat de unde sintem, pe noi care sintem in tirgul asta de atita timp. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
Foto22tamuri2 - Artistul Traian Tamuris vrea sa ajute publicul sa inteleaga arta
"Cu siguranta nu se poate trai din arta pentru ca as ajunge la un fel de prostitutie intelectuala"
* a spus artistul Traian Tamuris
- Esti multumit de actiunea din aceasta seara?
- Eu imi sarbatoresc ziua in fiecare an, iar acum as fi vrut sa fac o petrecere cu tema. Prietenul meu mi-a spus sa fac ceva artistic. Atunci am vazut tot ceea ce inseamna piedici, tot ceea ce inseamna reticente in a intelege ceea ce vreau eu sa fac. Aproape doua saptamini m-am gindit daca sa fac sau nu asa ceva. Ideea a devenit cu adevarat concreta in momentul in care mai erau cinci zile. Chiar si in rindul colegilor mei gindeau ca este de prisos, ca nu ai cum sa faci la Braila asa ceva, ca nu intelege nimeni. Normal ca si oamenii de rind gindesc la fel, mai ales ca ei nu au cultura formata in facultate, nu viziteaza galeriile de arta. Din an in an intra din ce in ce mai putina lume in galerii si atunci am spus sa schimbam locatia. Disponibilitatea mea a fost sa fac aici. Spatiul nu este adecvat. Este micut, inghesuit, mi-am imaginat ca nu o sa am loc, dar pentru inceput m-am limitat. Pentru a intelege si a vizualiza lucrarea asta iti trebuie un anumit spatiu. Lucrarea asta are cinci metri lungime, deci ar trebui cam 15 metri lungime in spate ca sa o poti percepe in intregime. Asa trebuie sa treci pe linga ea ca si cum ai filma si nu stiu care dintre cei care au intrat pe usa au facut asa ceva.
- I-ai cunoscut pe toti cei care au venit?
- A venit foarte multa lume si la un moment dat m-am uitat la cei asezati pe fotolii si nu am recunoscut pe nimeni. Au fost oameni care au intrat de la inceput si au ramas. Daca ceea ce am facut pe perete nu este foarte concis, sa se poata percepe bine, asta este pentru ca totul a fost spontan. M-am simtit extraordinar, am fost emotionat si poate nu am putut sa produc decit 20% din ceea ce pot eu sa fac, dar cu siguranta am produs pe perete frinturi ale experientei mele de cel putin 18 ani in domeniul artistic. Cu siguranta am autoritatea de a pune o pensula pe perete. Nu intimplator domnul Maracineanu a venit si a lucrat alaturi de mine. Noi incercam sa facem ceva sferic, din care toata lumea sa perceapa mesajul ca ceea ce am facut noi este un act artistic. Ceea ce a iesit a iesit in masura in care noi am putut sa ne exprimam acum. Ulterior o sa mearga mai bine. Sint sigur. Deja unul dintre prietenii mei a spus ca vrea si el sa incerce asa ceva. Atunci el o sa faca invitatiile.
- Care erau argumentele celor care spuneau ca nu are rost sa faci asa ceva la Braila?
- In primul rind cultura, pregatirea. Cu siguranta publicul nu are o cultura formata. Nu poti sa-i spui uni om maninca melci, din prima, daca nu ai stat linga el, nu l-ai ajutat si nu i-ai explicat cum se face, cum se gateste melcul si apoi i-ai spus sa guste unul. Poate ca la inceput nu i-a placut, dar apoi isi da seama ca nu a fost chiar rau si ar putea sa devina consumator de melci. Al doilea argument este starea economica. Omul de rind se raporteza la traiul de zi cu zi. Sint putini oameni care ajung sa-si cumpere saptaminal o haina. Sint probleme lumesti, dar exista si nu pot sa fac abstractie de ele pentru ca in situatia cind omului nu-i ajung banii pentru traiul de zi cu zi, cum pot sa ma gindesc ca va veni la mine sa spuna ca vrea o lucrare? Cind mi-am facut o expozitie personala, am spus ca daca vind doua lucrari la Braila este exceptional. Intimplarea a facut de-am vindut patru. Am mai vindut una la Sibiu si alta la Bucuresti, la expozitia personala din 2003. A fost mult peste asteptarile mele. De aceea am pornit si acest experiment. Am zis ca daca nu iese nimic, nu este nici o problema, noi oricum ne simtim bine, ascultam muzica, de ce sa nu si producem ceva?! Ceilalti doi prieteni ai mei cu care am pictat au inteles acest lucru si m-au ajutat. Adrian Stoica are studii superioare, a absolvit facultatea la Iasi, iar celalalt este absolvent al Liceului de Arta. Cind eram la liceu chiar concuram si de multe ori se intimpla ca cel care era considerat mai slab sa faca o lucrare mai buna. Era un fel de intrecere in trei, insa in timp am ramas singur. Eu am ales pictura murala. Cornel a luat examenul la facultate, dar din cauza problemelor financiare nu a putut sa mearga mai departe, insa el a gindit mai simplu si acum cistiga mai mult decit cistigam noi care am facut o facultate.
"Ma multumesc cu un mic profit. Sint un nebun"
- Esti inscris la masterat in pictura murala?
- Da, si urmez si niste cursuri de pictura bisericeasca. Aceste cursuri implica mai multe lucruri, pentru ca trebuie sa stau 12 ore pe zi, este greu si pentru ca nu se fac in Braila, ci in toata tara, pe unde are santier pictorul diriginte.
- Alte lucrari ai mai vindut, poti sa spui ca ai reusi sa traiesti din arta?
-Nu. Cu siguranta nu se poate trai din arta pentru ca as ajunge la un fel de prostitutie intelectuala, adica sa fac numai ceea ce se cumpara si asa ceva nu accept sa fac eu. De aceea am stat citiva ani in invatamint. Am fost cu doua lucrari, de valoare egala dintr-o expozitie, la doua galerii din Bucuresti. Preturile la care au fost evaluate au fost foarte diferite. Intr-un loc a fost de cinci ori mai mare. Intr-o galerie o lucrare a fost evaluata la opt milioane, in alta galerie la 40 de milioane. Cea cu 40 de milioane nu s-a vindut, dar m-a bucurat numai faptul ca a fost evaluata la atit. In Braila eu am avut un poliptic cu tatal meu si am spus ca pentru Braila vind lucrarile cu cinci milioane. Nu am obtinut decit doua milioane si jumatate. Doamna care a cumparat lucrarile a fost la Londra, la Tate Galery, la New York, stia ce inseamna arta, dar la Braila a cumparat cu doua milioane si jumatate. Am acceptat comenzi cu un pret mult mai mic decit ar fi trebuit, cu a zecea parte din cit trebuia, pentru ca este mai bine sa vind o lucrare decit sa o tin in atelier si sa nu mai pot lucra alta, pentru ca nu am bani cu ce sa cumpar materiale. Ma multumesc cu un mic profit. Sint un nebun. Nimeni nu accepta sa faca ceva fara bani. Eu cheltui mai mult decit cistig din arta. Banii pe care-i cistig din arta as putea sa-i investesc in altceva, dar prefer ca putinul cistigat sa-l investesc tot in arta.
- De ce ai ales pictura murala?
- Eu in liceu am lucrat cu doamna Trandafira Cojocaru si formatia mea este de sculptor, insa anumite probleme fizice m-au facut sa ma intreb daca eu pot sa bat la piatra, pentru ca imi place sa lucrez foarte mult piatra, sau la lemn. Nu cred ca as fi fost in stare sa fac sculptura. Am ales pictura murala pentru ca este de efect. In momentul in care intri intr-o incapere, tot orizontul iti este acoperit de imaginea aceea. Este altceva, se percepe mai usor. Apoi este vorba de conceptia artistica, de desen, iar desenul sculptural este cel mai bun, si pe el eu incerc sa pun culoare. Aici trebuie sa mai invat: rafinamentul cromatic. Acesta se obtine din exercitiu si simt. Incerc sa fac mai multe exercitii. Daca in aceasta seara, din punct de vedere cromatic nu a iesit exact ce-am dorit, desen cu siguranta am reusit sa fac. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
Initiatorul experimentului este tinarul artist de numai 28 de ani, Traian Tamuris, care a inteles sa-si sarbatoreasca astfel ziua de nastere. El si alti trei prieteni, Hugo Maracineanu, Adrian Stoica si Cornel Bucur au desenat si pictat timp de aproape trei ore sub ochii publicului, intr-o ambianta deosebita, cu o muzica ce i-a inspirat pe toti. Prieteni, cunostinte sau straini au venit, au vazut, au plecat sau, din curiozitate, au ramas pina la final. Imaginile de pe perete se schimbau rapid, citeva tuse, citeva pensule si desenul anterior devenea altceva in mod cu totul miraculos. Daca la inceput a desenat fiecare pe o anumita plansa, in final totul a capatat sens, continuitate, fiecare intelegind si acceptind sugestiile celuilalt, astfel ca totul sa fie omogen. Pe linga zecile de tineri care au venit la "Bizzar", au fost si alti invitati ai lui Traian Tamuris, care nu sint figuri comune in cluburi. "Este adevarat, sintem pitoresti, dar sintem prietenii lui Traian. Cred ca este o reusita foarte mare pentru el si vrem sa-i fim alaturi. Eu incerc sa inteleg, mai ales ca sint profesor de disciplina abstracta, mateatica. Pe Traian il cunosc de la sapte ani, i-am urmarit evolutia, acum mi-e coleg de cancelarie. Stiindu-i viata de familie, a avut multe probleme in viata, consider ca este o mare reusita. Sper din tot sufletul sa aiba succes deosebit. M-am bucurat foarte mult ca m-a invitat la acest work-shop. Ma impresioneaza ca lucreaza foarte repede, cum combina culorile si cum se inteleg", a spus Petre Buzea, profesor de la Liceul cu Program Sportiv, care a fost insotit de sotia sa. In final, dupa ce artistii au fost relativ multumiti de ceea ce a iesit pe perete, a inceput petrecerea si sarbatorirea zilei de nastere a lui Traian Tamuris.
Foto22tamuri1 - Artistul si profesorul Hugo Maracineanu a fost, din nou, alaturi de tineri
"Ma bucura acest experiment, astept de 40 de ani sa se intimple asa ceva la Braila"
* a spus artistul plastic Hugo Maracineanu
- Cum de participati la acest experiment artistic?
- In primul rind, ei au fost elevii mei, doi dintre ei. Eu am mai facut experimente de acest gen la Biblioteca Judeteana, dar cu niste copii, care nu prea stiau ei multe. De aceasta data am de-a face cu niste oameni care au facut arte plastice. Ma bucur ca doamna Puscaciu i-a spijinit. Am auzit remarcile celor din spate, care au constatat ca pictura nu este usoara, ca este vorba de o arta si de multa stiinta. Experimentul poate deveni mult mai interesant data viitoare, poate fi si mai profund, in sensul ca se poate lua de la inceput o tema. Este greu, pentru ca unul lucreaza mai decorativ, altul mai pictural. Ei nu si-au propus de la inceput nici o tema, nici o directie, iar singura problema pe care si-au pus-o a fost sa manevreze mijloace plastice: contraste, linii, centre de interes, centre cromatice. Ma bucura acest experiment, astept de 40 de ani sa se intimple asa ceva la Braila. Am incercat si eu, dar lumea spunea ca vreau sa ma dau eu mare. E, in sfirsit, au venit altii care nu sint Hugo, nu se dau mari, si fac. Recunostea Tamuris ca l-au luat unii la intrebari ca ce cistiga el din treaba asta. Treaba cu cistigatul in arta este cu semnul intrebarii. Lumea care isi permite sa dea 12 milioane pe o perereche de cizme nu da cinci milioane pe un tablou.
- Cizmele le vede toata lumea, iar tabloul il pune in casa si nu-l mai vede toata lumea.
- Este o problema, pentru ca avem de-a face cu oameni care vor sa acumuleze ceea ce se vede. Dar ceea ce se vede nu duci cu tine in groapa si nici nu prea poti sa-l lasi mostenire, cita vreme arta si sprijinirea artistilor te face celebru. Zambaccian a fost un colectionar care a devenit celebru pentru ca a spijinit arta. Asa poate aude cine trebuie. O lucrare cumparata astazi pe nimic poate valora miine enorm. Cei care vor sa investeasca pe termen lung pot sa o faca in arta.
- Si ce a iesit in aceasta seara?
- Daca analizam din punct de vedere artistic, este vorba de niste manifestari gestualiste. Aceste manifestari amintesc vag de fauvism, de niste curente trecute, dar citi dintre braileni le cunosc? Ce s-a reusit in aceasta seara este punerea pe tapet a limbajului plastic: cald-rece, aproape-departe, contrast, adunarea elementelor care sa reprezinte ceva. Cineva ma intreba ca de ce neaparat fac referiri politice in tablouri. Daca politicul este cel care ne domina, ce poate sa faca artistul? Sa se retraga in taina si sa picteze ghiocei? El trebuie sa traiasca in societate. Rafael picta galeriile Papei de la Roma. Era pe bune cu cineva cu putere. Indiferent in ce perioada a istoriei, pictorul este intr-un raport direct cu societatea. Ei acum au facut acest lucru, au intrat direct in contact cu publicul. Acesta se pricepe sau nu, dar a stat, a cascat gura si a vazut ce se intimpla in treaba asta. Este un lucru deosebit, pentru ca au vazut pe viu cum se picteaza. Ca nu asa se picteaza in atelier, ca acolo artistul vine cu o idee compozitionala, ca se face un studiu, este altceva, dar demonstratiile de cromatica, de intensitate, de linie, toate astea au dus ca publicul sa vada ca in acea "mazgaleala" este ceva. Publicul a mai vazut etape. Foarte putini dintre artisti au curajul sa se opreasca la o anumita etapa a tabloului. O lucrare trece prin 10 - 15 etape pina ajunge lucrare finala. Unele dintre aceste etape au fost foarte frumoase si lucrarea se putea opri acolo, dar din dorinta artistului de a face mai mult el sapa, cerceteaza, incearca. In aceasta seara s-a vazut travaliul artistului. Noi am mai incercat o asemenea treaba, am iesit cu lucrarile in strada si publicul a ramas foarte surprins, ne-a intrebat de unde sintem, pe noi care sintem in tirgul asta de atita timp. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
Foto22tamuri2 - Artistul Traian Tamuris vrea sa ajute publicul sa inteleaga arta
"Cu siguranta nu se poate trai din arta pentru ca as ajunge la un fel de prostitutie intelectuala"
* a spus artistul Traian Tamuris
- Esti multumit de actiunea din aceasta seara?
- Eu imi sarbatoresc ziua in fiecare an, iar acum as fi vrut sa fac o petrecere cu tema. Prietenul meu mi-a spus sa fac ceva artistic. Atunci am vazut tot ceea ce inseamna piedici, tot ceea ce inseamna reticente in a intelege ceea ce vreau eu sa fac. Aproape doua saptamini m-am gindit daca sa fac sau nu asa ceva. Ideea a devenit cu adevarat concreta in momentul in care mai erau cinci zile. Chiar si in rindul colegilor mei gindeau ca este de prisos, ca nu ai cum sa faci la Braila asa ceva, ca nu intelege nimeni. Normal ca si oamenii de rind gindesc la fel, mai ales ca ei nu au cultura formata in facultate, nu viziteaza galeriile de arta. Din an in an intra din ce in ce mai putina lume in galerii si atunci am spus sa schimbam locatia. Disponibilitatea mea a fost sa fac aici. Spatiul nu este adecvat. Este micut, inghesuit, mi-am imaginat ca nu o sa am loc, dar pentru inceput m-am limitat. Pentru a intelege si a vizualiza lucrarea asta iti trebuie un anumit spatiu. Lucrarea asta are cinci metri lungime, deci ar trebui cam 15 metri lungime in spate ca sa o poti percepe in intregime. Asa trebuie sa treci pe linga ea ca si cum ai filma si nu stiu care dintre cei care au intrat pe usa au facut asa ceva.
- I-ai cunoscut pe toti cei care au venit?
- A venit foarte multa lume si la un moment dat m-am uitat la cei asezati pe fotolii si nu am recunoscut pe nimeni. Au fost oameni care au intrat de la inceput si au ramas. Daca ceea ce am facut pe perete nu este foarte concis, sa se poata percepe bine, asta este pentru ca totul a fost spontan. M-am simtit extraordinar, am fost emotionat si poate nu am putut sa produc decit 20% din ceea ce pot eu sa fac, dar cu siguranta am produs pe perete frinturi ale experientei mele de cel putin 18 ani in domeniul artistic. Cu siguranta am autoritatea de a pune o pensula pe perete. Nu intimplator domnul Maracineanu a venit si a lucrat alaturi de mine. Noi incercam sa facem ceva sferic, din care toata lumea sa perceapa mesajul ca ceea ce am facut noi este un act artistic. Ceea ce a iesit a iesit in masura in care noi am putut sa ne exprimam acum. Ulterior o sa mearga mai bine. Sint sigur. Deja unul dintre prietenii mei a spus ca vrea si el sa incerce asa ceva. Atunci el o sa faca invitatiile.
- Care erau argumentele celor care spuneau ca nu are rost sa faci asa ceva la Braila?
- In primul rind cultura, pregatirea. Cu siguranta publicul nu are o cultura formata. Nu poti sa-i spui uni om maninca melci, din prima, daca nu ai stat linga el, nu l-ai ajutat si nu i-ai explicat cum se face, cum se gateste melcul si apoi i-ai spus sa guste unul. Poate ca la inceput nu i-a placut, dar apoi isi da seama ca nu a fost chiar rau si ar putea sa devina consumator de melci. Al doilea argument este starea economica. Omul de rind se raporteza la traiul de zi cu zi. Sint putini oameni care ajung sa-si cumpere saptaminal o haina. Sint probleme lumesti, dar exista si nu pot sa fac abstractie de ele pentru ca in situatia cind omului nu-i ajung banii pentru traiul de zi cu zi, cum pot sa ma gindesc ca va veni la mine sa spuna ca vrea o lucrare? Cind mi-am facut o expozitie personala, am spus ca daca vind doua lucrari la Braila este exceptional. Intimplarea a facut de-am vindut patru. Am mai vindut una la Sibiu si alta la Bucuresti, la expozitia personala din 2003. A fost mult peste asteptarile mele. De aceea am pornit si acest experiment. Am zis ca daca nu iese nimic, nu este nici o problema, noi oricum ne simtim bine, ascultam muzica, de ce sa nu si producem ceva?! Ceilalti doi prieteni ai mei cu care am pictat au inteles acest lucru si m-au ajutat. Adrian Stoica are studii superioare, a absolvit facultatea la Iasi, iar celalalt este absolvent al Liceului de Arta. Cind eram la liceu chiar concuram si de multe ori se intimpla ca cel care era considerat mai slab sa faca o lucrare mai buna. Era un fel de intrecere in trei, insa in timp am ramas singur. Eu am ales pictura murala. Cornel a luat examenul la facultate, dar din cauza problemelor financiare nu a putut sa mearga mai departe, insa el a gindit mai simplu si acum cistiga mai mult decit cistigam noi care am facut o facultate.
"Ma multumesc cu un mic profit. Sint un nebun"
- Esti inscris la masterat in pictura murala?
- Da, si urmez si niste cursuri de pictura bisericeasca. Aceste cursuri implica mai multe lucruri, pentru ca trebuie sa stau 12 ore pe zi, este greu si pentru ca nu se fac in Braila, ci in toata tara, pe unde are santier pictorul diriginte.
- Alte lucrari ai mai vindut, poti sa spui ca ai reusi sa traiesti din arta?
-Nu. Cu siguranta nu se poate trai din arta pentru ca as ajunge la un fel de prostitutie intelectuala, adica sa fac numai ceea ce se cumpara si asa ceva nu accept sa fac eu. De aceea am stat citiva ani in invatamint. Am fost cu doua lucrari, de valoare egala dintr-o expozitie, la doua galerii din Bucuresti. Preturile la care au fost evaluate au fost foarte diferite. Intr-un loc a fost de cinci ori mai mare. Intr-o galerie o lucrare a fost evaluata la opt milioane, in alta galerie la 40 de milioane. Cea cu 40 de milioane nu s-a vindut, dar m-a bucurat numai faptul ca a fost evaluata la atit. In Braila eu am avut un poliptic cu tatal meu si am spus ca pentru Braila vind lucrarile cu cinci milioane. Nu am obtinut decit doua milioane si jumatate. Doamna care a cumparat lucrarile a fost la Londra, la Tate Galery, la New York, stia ce inseamna arta, dar la Braila a cumparat cu doua milioane si jumatate. Am acceptat comenzi cu un pret mult mai mic decit ar fi trebuit, cu a zecea parte din cit trebuia, pentru ca este mai bine sa vind o lucrare decit sa o tin in atelier si sa nu mai pot lucra alta, pentru ca nu am bani cu ce sa cumpar materiale. Ma multumesc cu un mic profit. Sint un nebun. Nimeni nu accepta sa faca ceva fara bani. Eu cheltui mai mult decit cistig din arta. Banii pe care-i cistig din arta as putea sa-i investesc in altceva, dar prefer ca putinul cistigat sa-l investesc tot in arta.
- De ce ai ales pictura murala?
- Eu in liceu am lucrat cu doamna Trandafira Cojocaru si formatia mea este de sculptor, insa anumite probleme fizice m-au facut sa ma intreb daca eu pot sa bat la piatra, pentru ca imi place sa lucrez foarte mult piatra, sau la lemn. Nu cred ca as fi fost in stare sa fac sculptura. Am ales pictura murala pentru ca este de efect. In momentul in care intri intr-o incapere, tot orizontul iti este acoperit de imaginea aceea. Este altceva, se percepe mai usor. Apoi este vorba de conceptia artistica, de desen, iar desenul sculptural este cel mai bun, si pe el eu incerc sa pun culoare. Aici trebuie sa mai invat: rafinamentul cromatic. Acesta se obtine din exercitiu si simt. Incerc sa fac mai multe exercitii. Daca in aceasta seara, din punct de vedere cromatic nu a iesit exact ce-am dorit, desen cu siguranta am reusit sa fac. (A consemnat Cristina DOSULEANU)
