Acel desen în creion, realizat pe o foaie de hârtie cu antetul hotelului Rice din oraşul Houston, are un preţ estimativ cuprins între 30.000 de dolari şi 40.000 de dolari, a precizat casa de licitaţii RR Auction.
Desenul este însoţit de o notă bătută la maşina de scris pe o coală cu antetul Casei Albe, semnată de Evelyn Lincoln.
Secretara personală a lui John F. Kennedy, senator şi apoi preşedinte, explică în acea notă faptul că fostul preşedinte american a petrecut trei ore şi jumătate la hotelul Rice pe 21 noiembrie. JFK a mers apoi la un dineu, înainte de a se caza la hotelul Texas din Fort Worth, în apropiere de Dallas, oraşul în care a fost asasinat în ziua următoare.
Citeşte şi: Fotografii inedite cu John F. Kennedy, prezentate în premieră, la 50 de ani de la asasinarea sa
Silueta schiţată în acel desen reaminteşte de ambarcaţiunea de mici dimensiuni a preşedintelui, Victura, potrivit casei RR Auction, care afirmă că JFK "era renumit pentru faptul că umplea multe pagini cu schiţe, cuvinte repetate şi mici desene, adeseori bărci".
La această licitaţie au fost puse în vânzare 228 de obiecte care au avut legătură cu fostul preşedinte american. Printre acestea se numără un ceas Bulova, gravat cu inscripţia "JFK 1941", estimat între 15.000 de dolari şi 20.000 de dolari, o fotografie cu dedicaţia "Jack K.", estimată între 8.000 de dolari şi 10.000 de dolari, cheile limuzinei prezidenţiale ce a fost folosită în ziua atentatului, cravate purtate de JFK, dar şi diverse obiecte de mobilier.