Potrivit directorului Biroului pentru controlul epidemiilor din provincia Qinghai, Wang Hu, primele teste făcute au arătat că, de fapt, câinele primului pacient care a murit de ciumă pulmonară -un păstor în vârstă de 32 de ani - este cauza epidemiei.
Animalul a murit după ce a mâncat o marmotă infectată, a explicat el. "Prima victimă şi-a înmormântat câinele fără nicio măsură de protecţie. După ce a fost infectat, omul a intrat în contact cu apropiaţii şi vecinii săi, fără să fie luată nicio măsură de protecţie, ceea ce a dus la contaminarea lor", a spus Wang.
Trei persoane au murit în oraşul Ziketan, cu o populaţie de 10.000 de locuitori. Localitatea a fost plasată în carantină.
Potrivit Ministerului chinez al Sănătăţii, epidemia este sub control şi niciun caz nou nu a fost constatat. Această regiune muntoasă şi izolată este slab populată, ceea ce ajută la prevenirea propagării bolii.
Locuitorii din Ziketan au declarat miercuri că unii au încercat să fugă, dar nu ştiau dacă au reuşit să iasă din zona de carantină.
Ciuma pulmonară este o cea mai virulentă formă a bolii, dar şi cea mai puţin frecventă. Tratamentul cu antibiotice este rezistent, dacă diagnosticul este pus la timp.