Având nevoie de bani, întrucât pierduse o suma la jocurile de noroc, un brailean de 32 de ani a decis sa sustraga bijuteriile unor femei de pe strada. El a dat doua lovituri, în numai doua zile, însa a avut ghinionul ca unul dintre cele doua lantisoare furate sa nu fie din aur. Eugen M., fara antecedente penale, a fost cercetat în stare de arest preventiv si trimis în judecata sub aspectul savârsirii infractiunii de tâlharie în forma continuata.
Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lânga Judecatoria Braila, în ziua de 3 mai, o tânara a sesizat faptul ca, în aceeasi zi, persoane necunoscute au deposedat-o prin violenta de un lantisor pe care îl purta la gât. La data de 4 mai, o alta braileanca a sesizat ca, în ziua respectiva, indivizi necunoscuti i-au sustras, prin violenta, un lant din aur de circa 9 grame, în valoare de 1.200 lei.
În urma cercetarilor efectuate, organele de politie l-au identificat autorul faptei, respectiv Eugen M. Pe 3 mai, precizeaza procurorii, acesta a plecat de la domiciliu deoarece era foarte suparat ca pierduse suma de 360 de lei la jocuri mecanice si dorea sa recupereze banii. Astfel, el a ajuns în Piata Halelor, iar pe strada Rosiori a observat o tânara care avea la gât un lantisor. Individul s-a gândit ca a gasit metoda prin care sa îsi recupereze banii pierduti si s-a decis sa îl sustraga. Tâlharul a plecat în urmarirea tinerei si, la un moment dat, profitând de faptul ca ea vorbea la telefon si nu era nimeni prin preajma, Eugen a venit prin spate, i-a smuls de la gât lantisorul si a fugit spre casa. Când a ajuns la domiciliu, uitându-se mai atent, barbatul a observat ca lantisorul furat nu este din aur.
În ziua de 4 mai, precizeaza anchetatorii, inculpatul a plecat iar de acasa cu intentia de a face rost de bani, deoarece mama sa stia ca trebuia sa ia salariul, iar el pierduse banii la jocurile de noroc si nu stia ce sa îi spuna. Eugen s-a decis sa puna ochii pe o femeie si sa îi sustraga bijuteriile din aur. "Astfel, el a ajuns pe B-dul Dorobantilor, în zona Liceului Panait Cerna, când a observat o persoana de circa 50 de ani, care purta la gât un lantisor ce parea a fi din aur. El a pornit în urmarirea partii vatamate si, prin spate, i-a smuls femeii lantisorul de la gât, apoi a fugit printre blocuri", spun procurorii. Eugen M. a mers apoi acasa, si-a luat buletinul si s-a dus la o casa de amanet, unde a vândut lantisorul cu suma de 650 de lei. La audieri, incupatul a recunoscut faptele comise.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.