* acesta locuiește pe Strada Dumbrava Roșie, aproape de Strada Cezar Petrescu , fiind nevoit să treacă în fiecare zi pe lângă avaria apărută la conducta stradală de apă * brăileanul acuză faptul că, timp de o lună, a sunat de mai multe ori la CUP Dunărea și la Primăria Municipiului Brăila, ba chiar și la Poliție, ca să sesizeze problemele de pe Strada Cezar Petrescu, însă fără niciun rezultat * coincidență sau nu, ieri, directorul CUP Dunărea, Silviu Mangiurea, ne-a confirmat faptul că avaria a fost remediată și că se intervine și pe porțiunea de stradă către APAN, unde au fost reclamate probleme la canalizare
Apel adresat autorităților brăilene și companiei de apă de către un brăilean din cartierul Brăilița, care spune că a sesizat de mai multe ori o avarie apărută la conducta de apă situată la intersecția străzilor Cezar Petrescu și Viilor. Brăileanul a contactat Compania de Utilități Publice (CUP) Dunărea Brăila, Primăria Municipiului, ba chiar și Poliția Municipiului Brăila în legătură cu o altă problemă apărută tot pe Strada Cezar Petrescu, pe vadul care coaboară către APAN, unde carosabilul se inundă ori de câte ori plouă cu găleata din pricina canalizărilor înfundate. Demersurile sale n-au fost luate în seamă mai multe zile la rând, astfel că s-a adresat redacției ”Obiectiv - Vocea Brăilei”.
”Locuiesc pe Strada Dumbrava Roșie, aproape de Strada Cezar Petrescu, în vecinătatea blocurilor ANL din Brăilița. Sunt născut și crescut în Brăila, sunt brăilean get-beget. Avaria la conducta de apă este în stradă, mai precis la intersecția Străzii Cezar Petrescu cu Viilor. Am sunat la Compania de Utilități Publice Dunărea și mi s-a răspuns că «da, o să trimitem o echipă acolo». Astăzi, spre exemplu (marți, 2 februarie - n.r.) la ora 13.00, am sunat la secretariatul CUP Dunărea. Am vorbit și la Serviciul Tehnic. Mi s-a spus că, până nu aprobă Primăria Municipiului Brăila, nu pot interveni la remedierea unei avarii apărute în stradă”, ne-a spus G.O., care a ținut să precizeze că a anunțat avaria apărută la conducta de apă de aproximativ o lună de zile.
Brăileanul a mai precizat că, după ce a contactat compania de apă, a sunat la Primăria Municipiului Brăila, unde ”o doamnă” l-a asigurat că vor discuta ei cu cei de la CUP Dunărea, în vederea rezolvării situației (”Haideți că discutăm noi”). G.O a mai sesizat o problemă apărută pe Strada Cezar Petrescu.
”În afară de avaria de mai sus, mai este o situație pe care am reclamat-o autorităților. De câte ori plouă, toată apa se scurge pe vad, către APAN. Este și un cămin de bătrâni acolo. Sunt două sifoane înfundate și, deși cei de la CUP Dunărea au vidanjele cu care pot să le desfunde, ca să preia apa de pe carosabil, nu vin să intervină. Situația este la fel de vreo doi ani de zile. Este și un pericol pentru participanții la trafic. Am sunat și la poliție și au zis că nu este treaba lor”, ne-a spus, dezamăgit, brăileanul G.O.
Coincidență sau nu, ieri, am fost contactați de conducerea Companiei de Utilități Dunărea Brăila, care ne-a precizat că sesizarea făcută în legătură cu Strada Cezar Petrescu a fost înregistrată în urmă cu câteva zile, că i s-a dat curs și că avaria de la intersecția cu Strada Viilor a fost remediată chiar joi, 4 februarie 2021. Tot joi, a fost trimisă o echipă și pentru remedierea problemelor apărute la canalizarea stradală de pe Strada Cezar Petrescu. Motivul pentru care nu s-a intervenit imediat la conducta de apă stradală a fost, potrivit reprezentanților companiei de apă și canalizare, același ca și în cazul avariei de pe Strada Petru Maior, despre care cotidianul nostru a relatat în urmă cu câteva zile: nu se poate interveni la carosabil fără aprobarea Primăriei Municipiului Brăila.