* polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la un bărbat domiciliat în Brăila, care conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile din Germania din luna septembrie a anului trecut
Un brăilean care conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile din Germania, din luna septembrie a anului trecut, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni. Se efectuează cercetări în acest caz.
Potrivit datelor transmise de polițiștii de frontieră, în data de 4 iunie, în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetățean român de 40 de ani, domiciliat pe raza județului Brăila. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Germania. “În urma verificărilor efectuate cu ocazia controlului de frontieră, colegii noștri au constatat că mijlocul de transport este radiat din circulație de autoritățile din Germania din data de 28.09.2021, iar plăcuțele de înmatriculare figurează ca fiind căutate în vederea confiscării. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, se arată în comunicatul Poliției de frontieră.