Mergi la conţinutul principal

Un brăilean şi-a strigat nemulţumirile de la înălţime

Un brăilean de 23 de ani a găsit o metodă periculoasă de a-şi exprima public nemulţumirile legate de lipsa unei locuinţe. Acesta s-a urcat pe un turn din zona Portului şi a ameninţat că se aruncă, abia după două ore fiind convins să coboare. Astfel, în seara zilei de 8 decembrie, la ora 18.55, un trecător a sesizat la 112 că un tânăr s-a urcat pe turnul de evacuare al unei centrale termice aparţinând unei societăţi comerciale din zona Portului şi ameninţă că se aruncă. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Oamenii legii au negociat minute în şir cu protestatarul pentru a-l determina să se dea jos viu şi nevătămat. Abia după două ore de stat în frig, tânărul a decis să coboare. Poliţiştii au stabilit că acesta se numeşte Marian Angelică Moldoveanu, are de 23 de ani şi este din Brăila. Tânărul a declarat că a fost evacuat dintr-o fostă casă de IGLAC de la strada Ancorei şi că are trei copii minori de crescut, dintre care cel mai mic are 8 luni.
În final, brăileanul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro