• accidentul s-a produs pe strada Pictor Ion Andreescu • biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat
Accident rutier miercuri după-amiază, în cartierul Radu Negru. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, subinspector Laura Dan, în ziua de 19 iulie 2017, la ora 15:10, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Ialomiţa, conducea autoturismul proprietate personală pe strada Pictor Ion Andreescu, din municipiul Brăila, îndreptându-se către strada Cernăuţi, când a fost lovit în partea dreaptă a vehiculului de către un biciclist în vârstă de 62 de ani, din municipiu, care se deplasa pe trotuarul pietonal şi care s-a dezechilibrat.
“În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a brăileanului de 62 de ani, care s-a deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului accidentat constatându-se o îmbibaţie alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.