Un bătrân în vârstă de peste 90 de ani a fost găsit decedat în această dimineață, lângă un bloc situat la intersecția străzii Hipodrom cu strada Albina, în cartierul Obor. Acesta locuia la etajul trei al blocului respectiv, iar primele indicii arată că decesul a survenit în urma căderii de la înălțime.
Din primele date reiese că bătrânul avea probleme de sănătate, inclusiv pierderi de memorie. Din spusele unor martori, acesta ar fi fost găsit pe stradă, ieri, dezorientat, iar un echipaj de Poliție l-ar fi dus acasă. Vecinii povestesc că, în ultimele zile, pleca frecvent din apartament, spunând că o caută pe soția lui, care din păcate este decedată de mult timp. Circumstanțele în care s-a produs tragedia din această dimineață urmează să fie stabilite. Cei aflați la fața locului luau în calcul ca bătrânul, dezorientat, să fi confundat ușa apartamentului cu ferestrele fără geam ale balconului, încercând să iasă pe acolo. Poliția face cercetări și urmează să fie emis un comunicat de presă. Vom reveni!