Un bărbat din Deduleşti, deţinea ilegal o armă neletală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un bărbat din Deduleşti, deţinea ilegal o armă neletală

Pentru că avea acasă o armă neletală, pe care o procurase din Spania, un bărbat din satul Deduleşti s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au depistat, în ziua de 2 august, pe Octavian M. (34 de ani). Acesta deţinea fără drept arma neletală, din categoria celor supuse autorizării, de calibru 4,5 mm. "Verificările au stabilit că cel în cauză a procurat arma din Spania şi, la data de 23 iulie, a introdus-o în ţară, fără să fie autorizat de Poliţie", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi faţă de bărbat a fost întocmit dosar penal pentru deţinere fără drept de armă neletală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro