Un avion de mici dimensiuni cu 11 pasageri la bord, care efectua o cursă internă, s-a prăbuşit, vineri, în vestul statului Nepal, fiind al doilea accident de acest tip într-o săptămână din ţară, informează agenţia de presă AP.
Avionul aparţinea companiei Kasthamandap Airlines şi efectua o cursă pe ruta Nepalgunj-Jumla.
Potrivit unui oficial al guvernului, Padamlal Lamichane, avionul ar fi întâmpinat probleme tehnice, încercând să aterizeze de urgenţă pe un câmp deschis dintr-o regiune montană.
Aeronava s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Tikha, situată la 400 de kilometri nord de capitala statului, Kathamandu. Cel puţin o persoană a murit, a precizat oficialul nepalez.