"Felul in care a aratat echipa in teren a fost ultima picatura, nu spectatorii. Un antrenor pleaca atunci cind vede ca echipa nu mai reactioneaza. Un antrenor sta sau pleaca datorita rezultatelor", a afirmat Hagi, luni dupa-amiaza, pe Aeroportul International "Traian Vuia" la plecarea de la Timisoara
Hagi spune ca pleaca dezamagit de la Poli."Intr-un fel plec dezamagit, fiindca n-am venit ca sa stau asa de putin, dar, pina la urma, asta este viata de antrenor. Sincer, imi pare rau, cred ca Timisoara are posibilitati foarte mari ca sa devina o echipa protagonista a campionatului, asa cum am spus de multe ori, dar, in aceeasi masura, mi-am dat seama, in aceste sase luni, ca Timisoara mai are inca foarte multe de invatat", a declarat Hagi.
Hagi considera ca la Timisoara este nevoie de "o gindire unitara". "De multe ori v-am spus ca sint multe interese care fac rau echipei. Cred ca sint multe lucruri care influenteaza negativ succesul pe care toata lumea il asteapta, spectatorii, orasul. S-au creat conditii, s-a investit foarte mult, din acest punct de vedere nu sint probleme, Timisoara are tot ce trebuie ca sa se bata acolo sus. Se pare, insa, ca nu e rabdare, e multa presiune, legata de interesele fiecaruia, iar fara unitate de gindire e greu sa te duci la lupta si sa ai succes", a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a afirmat ca tine foarte mult la disciplina, atit in teren, cit si in afara lui. "Eu, ca antrenor, cind am vazut cum a aratat echipa pe teren in ultimul meci, cu regret a trebuit sa nu mai merg inainte, pentru ca eu tin mult la vestiar, tin mult la atitudine, la dorinta de a juca bine, tin mult la disciplina, atit pe teren, cit si in afara lui si atunci cind vezi ca cei de linga tine arata cum arata in teren, a trebuit sa imi dau demisia de onoare. Din punctul meu de vedere, aveam un contract foarte bun, dar conteaza mai putin, cind vezi ca e foarte greu sa ai succes. Viata merge inainte, o data iese, cum a iesit anul trecut, la Galatasaray, anul asta n-a iesit", a subliniat Hagi.