* sâmbătă noaptea, polițiștii au oprit în trafic un brăilean de 42 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 78 km/h * șoferului i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat, fiind apoi condus la spital unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice * un alt șofer a fugit de polițiști, întrucât nu avea permis
Șofer băut și care circula cu viteză, prins de polițiști pe Calea Călărașilor. Polițiștii au constatat că acesta mirosea a alcool, însă el a refuzat testarea.
După cum au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în noaptea de 30 iulie, în jurul orei 03.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 42 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 78 km/h. “Întrucât emana halenă alcoolică, șoferului i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat, fiind astfel condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea acestora”, au precizat polițiștii.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Alt șofer a fugit de polițiști
În noaptea de 31 iulie, în jurul orei 00:05, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au utilizat semnalele acustice și luminoase pentru oprirea unui autoturism care circula pe raza satului Valea Cânepii, însă acesta și-a continuat deplasarea pe raza localității. Potrivit polițiștilor, acesta s-a oprit cu autoturismul în dreptul unui imobil și a coborât în fugă, întrând în curte.
Polițiștii au somat bărbatul pentru a se opri și acesta s-a conformat, iar în urma legitimării și verificării în bazele de date polițiștii au stabilit că bărbatul de 40 de ani, din satul Valea Cânepii, are dreptul de conducere anulat.
Astfel, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.