De băut ce era, nu a mai putut stăpâni volanul! Joi, 16 mai, în jurul orei 22:30, Serviciul Rutier a fost sesizat cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 64 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada Tineretului către strada Franceză a pierdut controlul volanului și a lovit 6 autovehicul parcare pe sensul sau de mers. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a indicat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei însă acesta a refuzat prelevarea. Bărbatul a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
