* un bărbat din comuna Tudor Vladimirescu a anunțat la Poliție că un autoturism a intrat în gardul locuinței sale * un localnic de 36 de ani s-a urcat băut la volan și a scăpat mașina de sub control
Băutura la volan duce la accidente. În seara zilei de miercuri, la ora 19.45, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați de către un bărbat din comuna Tudor Vladimirescu cu privire la faptul că un autoturism a intrat în gardul locuinței sale. La fața locului, polițiștii l-au găsit pe șoferul vehiculului, un localnic de 36 de ani. S-a stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității, acesta a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în gardul imobilului. Au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,75 mg/l. El s-a ales cu dosar penal.