• miercuri seara, bărbatul de 43 de ani a lovit maşinile staţionate pe strada Rubinelor, apoi şi-a continuat drumul pe Calea Călăraşilor • poliţiştii l-au prins pe şofer şi au constatat că avea alcoolemie de 0,95 mg/l
S-a urcat băut la volan, a lovit două maşini parcate şi apoi şi-a văzut de drum. Poliţiştii l-au prins pe şoferul vinovat şi au constatat că era băut mangă.
La data de 27 februarie, ora 18.10, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Brăila, conducea un vehicul pe strada Rubinelor. El a tamponat două autoturisme care erau staţionate, continuându-şi deplasarea pe Calea Călăraşilor până în Piaţa Traian. Aici a fost depistat de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,95 mg/l, el fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.