• tânărul aflat la volan nu a mai reuşit să ţină maşina sub control
Accident provocat de un şofer fără permis. La data de 20 aprilie,în jurul orei 20:45, poliştii l-au identificat pe un tânăr de 29 de ani, din Brăila, care, conducând un autoturism pe Bulevardul Independenţei, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a pierdut controlul autovehiculului, răsturnându-se. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,21 mg/l şi a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.