O maşină condusă de un tânăr din Brăila a lovit mortal o femeie şi a accidentat grav o alta, care traversau regulamentar pe o trecere de pietoni de lângă Popasul Sineşti, judeţul Ialomiţa. Accidentul s-a produs luni seara, una dintre victime, de 55 de ani decedând pe loc iar cealaltă, de 57 de ani, care a fost grav rănită, fiind preluată cu un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Bucureşti.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, accidentul a avut loc după ce două autoturisme care circulau dinspre Bucureşti spre Urziceni au acordat prioritate de trecere celor două femei din capitală, care traversau Drumul Naţional 2, însă o altă maşină care circula dinspre Urziceni spre Bucureşti le-a lovit în plin, una dintre victime decedând pe loc, iar cealaltă fiind rănită grav.
Primele date ale anchetatorilor arată că autoturismul care a provocat accidentul aparţine unui tânăr din municipiul Brăila, în vârstă de 25 de ani, care conducea maşina, iar după ce femeile aflate pe trecerea de pietoni, ambele din Bucureşti, au fost lovite, cele două autoturisme care le-au acordat prioritate au fost lovite de autovehiculul care a provocat accidentul.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie, Ambulanţa şi SMURD din Urziceni, iar medicii au constatat decesul femeii de 55 de ani şi au acordat primele îngrijiri medicale femeii de 57 de ani, aflată în stare gravă. Femeia, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale şi fracturi, a fost stabilizată de către medici până la sosirea elicopterului, chemat de urgenţă la faţa locului.
Elicopterul SMURD a preluat pacienta rănită grav şi a decolat spre Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Traficul rutier de pe DN 2, în zona Popasului Sineşti, a fost blocat timp de câteva minute, pentru a permite aterizarea în zonă a aparatului de zbor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.