Actrița Uma Thurman a afirmat că este revoltată de scandalul sexual de la Hollywood și a promis că va vorbi despre acest subiect când va fi pregătită, relatează hollywoodreporter.com.
„Am învăţat că este mai bine să nu vorbesc când sunt furioasă, pentru că de obicei regret felul în care m-am exprimat. Aşa că aştept să mă mai calmez şi când voi fi pregătită voi spune ceea ce am de spus”, a declarat Uma Thurman, în cadrul unui interviu pentru Access Hollywood, la premiera spectacolului „The Parisian Woman”, relatează News.ro.
Thurman a spus că decizia altor femei de a vorbi despre cazurile de hărţuire sexuală şi abuz este ”lăudabilă” .
Actriţa a colaborat cu Harvey Weinstein, acuzat de hărţuire sexuală sau viol de peste 90 de femei (inclusiv actriţele Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow), la mai multe filme, inclusiv franciza „Kill Bill” şi „Pulp Fiction”.
Recentele acuzaţii de abuz sexual formulate la adresa lui Harvey Weinstein de actriţa Paz de la Huerta, care susţine că acesta a violat-o de două ori, ar putea duce la arestarea lui, au declarat pentru CNN surse apropiate investigaţiei. Mărturia ei se adaugă altor 93 de femei care au declarat că au fost hărţuite de producător. Dintre acestea, 14 spun că au fost violate de magnatul de la Hollywood.
Vineri, într-o conferinţă de presă, şeful detectivilor Poliţiei din New York, Robert Boyce, a apreciat drept credibil cazul actriţei Paz de la Huerta datorită capacităţii acesteia de a-şi aminti fiecare moment al agresiunii.
În afară de New York Police Department (NYPD), mai desfăşoară anchete în cazul Weinstein: Departamentul de poliţie din Los Angeles (LAPD), Beverly Hills PD şi Metropolitan Police din Londra (Scotland Yard).
Scandalul sexual izbucnit odată cu lansarea primelor acuzaţii la adresa lui Harvey Weinstein a luat amploare, acuzaţii similare fiindu-le aduse mai multor personalităţi precum regizorul James Toback, Kevin Spacey, Brett Ratner şi Roy Price, şeful Amazon Studios şi responsabilul de conţinut al Amazon Video, care a fost înlocuit în cadrul companiei.
Uma Thurman, născută pe 29 aprilie 1970, este o actriţă americană care şi-a început cariera lucrând ca model profesionist. A jucat roluri principale în filme aparţinând unor genuri diferite, precum comedii romantice, drame, SF-uri şi pelicule de acţiune. După rolul din ”Legături periculoase” (1988), a devenit cunoscută pe plan internaţional în 1994 cu rolul din filmul ”Pulp Fiction”, regizat de Quentin Tarantino, pentru care a fost nominalizată la Oscar, BAFTA şi Globul de Aur.
Pe parcursul anilor 1990 a jucat în alte câteva filme de succes, precum ”Cine pe cine iubeşte/ The Truth About Cats and Dogs”, ”Gattaca”, ”Batman şi Robin” şi ”Mizerabilii/ Les Miserables”.
A câştigat un Glob de Aur pentru rolul interpretat în lungmetrajul TV ”Tensiune orbitoare/ Hysterical Blindness” (2002). Cariera ei a fost revitalizată atunci când a reluat colaborarea cu regizorul Quentin Tarantino şi a interpretat rolul principal în cele două filme din seria ”Kill Bill”, care i-au adus alte două nominalizări la Globul de Aur şi o nominalizare la BAFTA.