S-au clarificat lucrurile şi în Liga a II-a la fotbal, următorul sezon competiţional va avea tot două serii, pentru că nicuna dintre cele 28 de formaţii înscrise în competiţie nu a renunţat la acest drept.
Va fi însă ultimul campionat în această formulă şi va fi unul cu reguli noi. Astfel, la finalul sezonului regulat 2015-2016, ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda direct. Apoi, primele şase clasate vor participa la turneul play off, iar următoarele şase la turneul play out. Din primele grupe valorice, echipele care vor încheia competiţia pe primul loc vor promova în Liga întâi, în schimb, formaţiile de pe poziţiile a 10-a, a 11-a şi a 12-a vor retrograda în Liga a III-a. De asemenea, se va organiza un meci de baraj între echipele de pe locul al 9-lea, iar cea care va pierde jocul, va retrograda. Sezonul competiţional 2016-2017 din Liga a II-a va avea o singură serie de 22 de echipe, iar în cel din 2017-2018, în eşalonul al doilea, vor fi doar 20 de echipe.
În altă ordine de idei, prima serie a Ligii a II-a cuprinde următoarele echipe: Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Clinceni, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, Dacia Unirea Brăila, FCM Dorohoi, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Bucovina Pojorâta, Dunărea Călăraşi.
Brăilenii vor disputa şapte partide amicale
În cadrul pregătirilor în vederea campionatului, care va începe pe 29 august, pe lângă antrenamentele cu caracter fizic, antrenorul Alin Pânzaru a programat şi şapte partide de verificare. Dacia Unirea o va întâlni astăzi, de la ora 9.30, în primul test al verii, pe Sportul Chiscani, echipă care activează în Liga a IV-a. Miercuri, 5 august, formaţia brăileană se va deplasa la Delta Dobrogea Tulcea, iar sâmbătă, 8 august, va juca pe Municipal cu Oţelul Galaţi. Pe 12 august, Dacia Unirea va juca la Buzău cu Metalosport, formaţie aflată în Liga a IV-a care doreşte să promoveze în eşalonul al treilea, iar pe 15 august, elevii lui Alin Pânzaru vor susţine un test de verificare în compania Gloriei Buzău, locul disputării acestui joc nefiind încă stabilit. În penultimul amical, formaţia brăileană o va întâlni la Brăila pe nou promovata în Liga a II-a, Dunărea 2005 Călăraşi, iar în ultimul test brăilenii vor juca, tot pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, echipă din Liga a III-a.