Diplomata olandeză Sigrid Kaag, la conducerea misiunii Naţiunilor Unite însărcinate cu eliminarea arsenalului chimic al Siriei, le-a făcut cunoscut celor 15 membri ai Consiliului de Securitate că vor fi demolate 13 unităţi de producţie, potrivit ambasadorului australian Gary Quinlan.
„Pregătirile pentru a demara distrugerea a 12 unităţi de producţie restante - şapte hangare şi cinci tuneluri subterane - vor începe în cursul acestei luni şi vor fi încheiate până în vara lui 2015", a explicat Gary Quinlan jurnaliştilor la încheierea reuniunii.
O altă unitate de producţie a ricinei va fi, de asemenea, distrusă, a precizat diplomatul australian a cărui ţară prezidează Consiliul luna aceasta.
După un atac în august 2013 cu gaz sarin la periferia Damascului, denunţat de o mare parte a comunităţii internaţionale care a acuzat guvernul Bashar Al-Assad, regimul sirian a acceptat să îşi desfiinţeze arsenalul chimic.
Ambasadorul sirian la ONU, Bachar Jaafari, a declarat în faţa ziariştilor că distrugerea va începe „în această lună, în această săptămână".
Siria a evacuat în total 1.300 de tone de agenţi chimici. Transferul acestor arme şi distrugerea lor sunt o urmare a aderării Siriei, în octombrie 2013, la Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (CWC) în cadrul unui acord ruso-american.