Ultimele apartamente date în baza Ordonanţei 19 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ultimele apartamente date în baza Ordonanţei 19

* 500 de brăileni au rămas cu cererile neonorate * preşedintele CJ ar vrea să înlocuiască facilităţile oferite de această ordonanţă cu un program conceput pe plan local, în care apartamentele să poată fi achitate în 25 de ani

Ultimele apartamente construite în baza Ordonanţei nr. 19 din 1994 au fost date în folosinţă, ieri, de Consiliul Judeţean unui număr de 26 de familii din municipiu. Cele 26 de apartamente sunt situate pe scara 3 a blocului B23 din Ansamblul Buzăului, au interioarele generoase ca spaţiu, iar calitatrea finisajelor este destul de bună. Preţul unei astfel de locuinţe se situează în jurul valorii de 35.000 euro, iar beneficiarii au 15 ani la dispoziţie să achite ratele. Preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, şi-a exprimat regretul că Ordonanţa 19 încetează să fie funcţională, în condiţiile în care mai există încă 500 de cereri din partea brăilenilor interesaţi să-şi achiziţioneze apartamente în acest sistem. "Intenţionăm, împreună cu Primăria, să le oferim o alternativă acestor tineri, prin construirea unor blocuri în zona Lacu Dulce. Cu ajutorul unui parteneriat cu băncile, putem scoate pe piaţă apartamente la o valoare medie de 30.000 euro, care să poată fi achitate în 25 de ani, să zicem. Înainte de a demara un astfel de program pe plan local, probabil că o să-i chemăm pe cei care au rămas cu cereri la Ordonanţa 19 la o consultare, la Casa Tineretului, ca să vedem dacă sunt interesaţi de propunerea noastră. Dacă sunt, atunci ne putem apuca de treabă. Teren este suficient în zona Lacu Dulce, iar dacă ducem acolo şi utilităţi, construim o şcoală şi facem un pasaj peste calea ferată, nu văd de ce n-ar fi lumea interesată să cumpere apartamentele respective, mai ales dacă se găseşte şi o formulă de plată avantajoasă, pe mai mulţi ani", a declarat preşedintele Bunea Stancu. Acesta spune că s-ar putea demara chiar şi la anul construcţia unui bloc în cadrul unui program iniţiat pe plan local, care să înlocuiască Ordonanţa 19. "Să terminăm cu alegerile astea, că de doi ani numai de alegeri ne ţinem, şi să ne apucăm de treabă, că sunt multe de făcut!", a conchis Stancu.

Din 1994, în municipiul Brăila s-au dat în folosinţă 1.048 de apartamente în baza Ordonanţei 19, cu dobândă avantajoasă şi posibilitatea de achitare a ratelor în 15 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro