Ultima bucată din Teatrul "Maria Filotti" a costat 66.000 euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ultima bucată din Teatrul "Maria Filotti" a costat 66.000 euro

Ieri, consilierii municipali au semnat ultimul act al unei piese de teatru care durează de ceva timp şi a cărei intrigă se axează pe grupul de clădiri în care funcţionează Teatrul "Maria Filotti". Aceştia au legiferat tranzacţia celor 88 mp de teren plus încă 66 mp din clădirea vechiului teatru, mai precis etajul care găzduieşte cabinele actorilor şi wc-urile. Tranzacţia a fost realizată între revendicatorul/proprietar, Ionescu Berechet, şi Primăria Brăila. Pentru bucata de teatru municipalitatea a achitat suma de 66.000 de euro, sumă la care s-a adăugat şi contravaloarea unei "despăgubiri" în cuantum de 29.000 euro plătită proprietarului pentru că acesta nu s-a putut folosi de proprietatea sa în perioada august 2008 - decembrie 2011.
Aşadar, nota de plată finală pentru unificarea întregului ansamblu de clădiri cunoscut brăilenilor drept Teatrul Maria Filotti a ajuns undeva la circa 600.000 de euro, dacă punem la socoteală şi suma de aproximativ jumătate de milion de euro plătită în urmă cu trei ani de Primărie aceluiaşi revendicator pentru clădirea cu intrarea actorilor.
Reamintim că în urmă cu câteva luni, Primăria a fost înştiinţată de Bogdan Ionescu Berechet, proprietarul clădirii, că a câştigat şi ultimul proces pe care îl avea cu cealaltă familie ce a avut drept de moştenire asupra clădirii, adică familia Filipescu. În urma procesului, Berechet a rămas cu un etaj de clădire, în suprafaţă de 66 de mp (cel care găzduieşte cabinele actorilor, trei băi şi un grup sanitar) şi un teren aferent de 88 de mp. Imediat, Berechet a anunţat Primăria că doreşte nici mai mult nici mai puţin de 123.000 de euro fără TVA, pentru etajul în sine şi pentru acoperirea "lipsei de folosinţă pentru perioada 22.02.2008 - 25.10.2011". În plus, Berechet a mai propus ca în preţul ce va fi negociat să fie inclusă şi suma reprezentând contravaloarea folosinţei spaţiului pentru intervalul de timp mai sus amintit, adică încă 47.520 de euro. Mai clar, Berechet a cerut municipalităţii 170.000 de euro, fără TVA, ameninţând cu evacuarea dacă aceasta nu îi satisface pretenţiile. Proprietarul a mai folosit aceeaşi metodă de "negociere" şi în urmă cu 3 ani, când a obţinut peste jumătate de milion de euro din vânzarea, către municipalitate, a Corpului B al Teatrului.

01teatru1 Alexandru Dănăila a condus comisia de negociere şi l-a convins pe Berechet să scadă preţul cu peste 70.000 de euro "Este un succes al administraţiei publice locale!"

Viceprimarul Alexandru Dănăilă (PNL), preşedinte al comisiei de negociere, a declarat în şedinţa CLM de ieri că suma convenită este cu mult mai mică decât cea solicitată iniţial de către proprietar, ca rezultat a două runde de negociere. "Este, fără îndoială, un succes al administraţiei publice locale. Această variantă a fost acceptată de ambele părţi în urma a două runde de negocieri. Prima dată reprezentaţii vânzătorilor nu au dorit continuarea discuţiilor invocând preţul mic oferit de către comisie. La a II-a întâlnire, mergând în negociere pe varianta paşilor, am reuşit să determinăm vânzătorii să scadă din pretenţiile pe care le aveau iniţial, iar noi am urcat treptat preţul propus. În prima parte a discuţiilor am ajuns la un preţ de cumpărare de 66.000 euro şi am continuat pentru valoarea lipsei de folosinţă, vânzătorii solicitând stabilirea ambelor sume simultan pentru a putea finaliza tranzacţia. Precizez faptul că valoarea lipsei de folosinţă este stabilită şi prin hotărâre de Guvern, iar aici variantele, pentru noi, au fost şi mai limitate, dar, în final, am reuşit să ajungem sub valoarea calculată în baza HG, şi anume 29.000 euro. În condiţiile în care am reuşit să negociem peste 15 - 20% din valoarea solicitată iniţial, am hotărât împreună cu membrii comisiei să propunem spre aprobare CLM sumele arătate mai sus. Menţionez că pentru mai multă transparenţă, la negocieri au participat şi consilieri din partea fiecărui partid prezent în CLM", a punctat viceprimarul liberal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro