„Este foarte clar că în ultimele săptămâni cifrele (privind migranţii intraţi în Europa venind dinspre cotele turce) au rămas relativ ridicate, aşadar mai este mult de muncă. În opinia mea, cooperarea noastră cu Turcia este pozitivă. Vom continua să discutăm (cu autorităţile turce) despre mijloacele de ameliorare a eficienţei operaţiunilor lor. Am văzut primele rezultate care sunt încurajatoare, dar suntem departe de a fi mulţumiţi", a estimat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. El a adăugat că executivul UE rămâne angajat faţă de obiectivul scăderii semnificative a cifrelor privind migranţii veniţi dinspre Turcia.
Oficialul CE urmează să se întâlnească luni, la Ankara, cu membri ai guvernului turc pentru a examina planul de acţiune semnat la finalul lunii noiembrie între UE şi Turcia, ţară de tranzit care adăposteşte circa 2,2 milioane de refugiaţi sirieni pe teritoriul său. În schimbul acţiunilor Ankarei pentru a reduce numărul de migranţi către continentul european, UE a promis să finanţeze cu până la 3 miliarde de euro proiecte de integrare a refugiaţilor sirieni în Turcia.