UE avertizează: Războiul comercial mondial se va agrava | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UE avertizează: Războiul comercial mondial se va agrava

Războiul comercial mondial este pe cale să se agraveze, în condiţiile în care sistemul bazat pe reguli pare să revină la un mediu în care cel mai puternic îşi impune voinţa în faţa celui mai slab, potrivit unui memo intern care a circulat între guvernele Uniunii Europene, transmite Bloomberg.

 

Disputele dintre Statele Unite şi cei mai apropiaţi parteneri comerciali sunt pe cale să escaladeze în următoarele luni, pe măsură ce apar mai multe ameninţări şi sunt impuse măsuri unilaterale care, în unele cazuri, conduc la contramăsuri, sau la acorduri mercantile”, potrivit unui memo al Comisiei Europene, care coordonează politica comercială a întregului bloc comunitar.

Lumea noastră va reveni ”la un mediu comercial în care regulile sunt aplicate atunci când convin şi în care forţa înlocuieşte regulile ca bază pentru relaţiile comerciale”, potrivit memo-ului.

Avertismentul a venit în timp ce modelul economic european bazat pe exporturi riscă să fie zdrobit sub presiunea exercitată de preşedintele american Donald Trump, care vrea să reducă deficitul comercial al Statelor Unite cu orice preţ, chiar dacă asta înseamnă destrămarea regulilor mondiale.

După impunerea unor tarife punitive pentru importurile de oţel şi aluminiu din Europa, Trump ameninţă acum că va aplica tarife de 20% pentru importurile de automobile europene, o măsură care ar da o lovitură puternică industriei auto europene.

Documentul intern menţionează trei factori ai unei apocalipse comerciale:

Lipsa unor reguli în comerţul internaţional care vor duce la distorsionări, multe asociate cu politici şi practici contrare pieţei în cele mai mari state implicate în comerţ, pe care Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) nu pare să fie capabilă să le rezolve în mod adecvat.

Acţiuni unilaterale agresive ale Statelor Unite întreprinse deopotrivă împotriva aliaţilor şi rivalilor săi, prin intermediul tarifelor punitive.

Decizia Statelor Unite de a bloca numirea unor membri în Organismul de Apel al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care este ultimul arbitru în disputele comerciale.

Uniunea Europeană, care împărtăşeşte unele îngrijorări legate de ordinea în comerţul global, pregăteşte propuneri pentru reformarea regulilor OMC, pentru a salva organizaţia de la dispariţie.

La o reuniune care va avea lor pe 28-29 iunie, la Bruxelles, liderii celui mai mare bloc comercial din lume vor invita ”Comisia că propună o abordare cuprinzătoare pentru îmbunătăţirea, împreună cu parteneri cu aceleaşi puncte de vedere, a funcţionării OMC în domenii cruciale”, potrivit propiectului unui comunicat comun obţinut de Bloomberg.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro