Diaconescu a afirmat că UNPR a solicitat conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor publicarea declaraţiilor de avere. "Avem răspunsul scris al Biroului Permanent al Senatului, prin care ni se respinge această cerere. E o reacţie aberantă, fără precedent, care arată cât de jos a coborât responsabilitatea clasei politice în România, în această perioadă. Ar fi foarte bine ca astăzi, cei care îşi asumă astfel de atitudini, lideri de partide, să spună foarte clar românilor cum văd ei perspectiva, pentru că ar fi târziu ca, după o evaluare a UE, când România ar pierde bani datorită neîndeplinirii condiţionalităţilor privind lupta împotriva corupţiei, să apară tot felul de personaje din opoziţie sau de la putere care încep să tragă concluzii şi să politizeze, uitând că, la un moment dat, nu au dat semnalul corespunzător în ce priveşte aşteptările românilor", a comentat senatorul.
El a adăugat că solicitarea UNPR către conducerea Senatului a fost făcută odată cu depunerea declaraţiilor de avere, în jurul datei de 15 iunie. "Anticipez o reacţie a Bruxelles-ului şi a UE în legătură cu sistemul anticorupţie din România şi anticipez că această reacţie se va referi nu numai la o chestiune de percepţie, de imagine, ci şi la o serie de limitări în ce priveşte inclusiv accesul României la fonduri europene şi, în general, la sprijinul pe care îl aşteptăm de la UE", a mai spus liderul Uniunii.
Diaconescu a mai spus că membrii UNPR îşi vor publica declaraţiile de avere pe site-ul partidului şi că nu vor avea "declaraţii ascunse de avere".