Mergi la conţinutul principal

Udrea are convingerea că 2011 va fi un an mult mai bun

"Am speranţa şi convingerea că 2011 va fi mult mai bun pentru toţi românii. Va fi anul în care vom ieşi din criza economică. Va fi anul în care se vor încheia toate măsurile de austeritate. Într-un cuvânt, va fi anul care va arăta că am gândit şi acţionat corect", menţionează Udrea.

Potrivit ministrului Dezvoltării şi Turismului, 2010 a fost un an greu pentru români, dar, în egală măsură, o perioadă în care "s-a făcut ce trebuia". "Au existat sacrificii, poate chiar momente de îndoială, dar, în final, a existat voinţă şi o direcţie clară. Ceea ce mult timp ne-a lipsit. De-aici înainte, lucrurile nu pot să meargă decât spre mai bine. (...) Încrederea trebuie să fie sentimentul care să ne călăuzească în 2011", mai scrie Udrea, urându-le românilor să fie uniţi, să aibă parte de linişte sufletească şi iubire şi "2011 să le aducă sănătate şi bunăstare".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro