• la sfârșitul lunii decembrie, Curtea de Apel Galați a admis apelul formulat de procurori și părțile civile în dosarul «Crimă pe vas»• instanța superioară a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului Puyko Yaroslav pentru comiterea infracțiunii de omor, înlăturând circumstanța atenuantă, de la 6 ani și 9 luni închisoare la 12 ani închisoare • inculpatul are pedeapsa principală rezultantă de 12 ani și 3 luni închisoare, el având și o condamnare pentru trecere frauduloasă a frontierei • în februarie anul trecut, ucraineanul și-a omorât colegul, doar pentru că voia postul de mecanic de pe navă
Mai mulți ani de închisoare pentru ucigașul de pe vasul aflat pe fluviul Dunărea, în zona portului Brăila! Apelul formulat de procurori, în urma sentinței primei instanțe, a dus la schimbarea pedepsei. Inculpatul Puyko Yaroslav, ucraineanul acuzat că și-a omorât colegul doar pentru că râvnea la postul de mecanic de pe navă, a ajuns de la 7 ani închisoare, la peste 12 ani închisoare. La sfârșitul lunii decembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Galați au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de părțile civile, iar pedeapsa a fost una mult mai aspră. A fost majorat și cuantumului despăgubirilor.
La Tribunalul Brăila, ucraineanul acuzat că și-a ucis colegul cu toporul a primit 7 ani de închisoare, prin sentința din august 2023. Ucigașul a fost obligat la plata unor sume importante de bani către familia victimei, respectiv daune morale și materiale. Sentința a fost atacată cu apel.
Curtea de Apel Galați a desființat sentința primei instanțe
În dosarul «Crimă pe vas», pedeapsa aplicată la instanța superioară a fost aproape dublă. După cum se arată pe site-ul Curții de Apel Galați, magistrații au dispus rejudecarea în dosar și au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de părțile civile Maria R. G., Konstantin R., Eugene R. Astfel, se desființează în parte, sentința penală din 21.08.2023 a Tribunalului Brăila. “Descontopește în pedepsele componente pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Puyko Yaroslav prin sentința penală apelată. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Puyko Yaroslav pentru comiterea infracțiunii de omor, înlăturând circumstanța atenuantă prevăzută de Cod penal, de la 6 ani și 9 luni închisoare la 12 ani închisoare. Contopește pedeapsa de 12 ani închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, astfel că pedeapsa principală rezultantă va fi de 12 ani și 3 luni închisoare. Menține starea de arest a inculpatului Puyko Yaroslav și deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestului preventiv, de la data de 14.02.2023 la zi”, au decis magistrații instanței superioare, la sfârșitul lunii decembrie.
În plus, instanța superioară a majorat cuantumului despăgubirilor acordate. Pentru partea civilă R. Maria, despăgubirile se măresc de la suma de 6.500 euro daune materiale, la suma de 10.000 euro și de la suma de 6.500 euro daune morale la suma de 20.000 euro. Pentru partea civilă R. Eugene, se măresc despăgubirile de la suma de 10.000 euro daune morale până la suma de 30.000 euro, iar pentru partea civilă R. Konstantin, de la suma de 2.000 euro până la suma de 10.000 euro.
Sentința Curții de Apel Galați este definitivă.
La Tribunalul Brăila s-a dat sentința în procedura recunoașterii faptei, astfel că ucraineanul acuzat că și-a ucis colegul cu toporul a primit 7 ani de închisoare.
Numai că totul s-a schimbat la instanța superioară.
Ucis cu toporul
Reamintim că, în noaptea de 9 spre 10 februarie 2023, ucraineanul în vârstă de 32 de ani se afla pe o navă care naviga pe Dunăre, pe sectorul brăilean al fluviului, iar în urma unei altercații cu un alt membru al echipajului l-a lovit puternic pe acesta, cu un topor, în zona capului. Victima a murit, iar agresorul l-a anunțat despre incident pe căpitanul navei, căruia i-a spus că vrea să se predea. însă, în momentul când nava a acostat în portul Brăila, suspectul și-a amenințat colegii și a fugit încercând să-și piardă urma. Alertați de echipajul vasului, polițiștii brăileni au declanșat căutările, însă suspectul reușise să fugă și a fost prins, în Iași, câteva zile mai târziu.
După cum v-am mai informat, în seara de 13 februarie 2023, cetățeanul ucrainean, de 32 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de omor și trecerea ilegală a frontierei, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) Iași, ca urmare a informațiilor operative oferite de polițiștii din cadrul SIC Brăila, în municipiul Iași. Bărbatul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila, în baza unui mandat de aducere și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Ucraineanul a fost audiat de procurori și și-a recunoscut fapta. Victima și ucraineanul acuzat de omor ar fi avut un conflict verbal legat de competențele profesionale ale autorului și sumele de bani pe care acesta le-ar fi câștigat nejustificat. Arma crimei a fost aruncată cel mai probabil în Dunăre, după cum au stabilit anchetatorii, întrucât a fost găsit un geam spart pe navă, iar arma, cel mai probabil un topor, nu a fost găsită la locul crimei. Suspectul de crimă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar apoi măsura arestului a fost prelungită.
Potrivit anchetatorilor, s-a stabilit că la data de 9 februarie 2023, nava Hron – 2, cu pavilion Slovacia, având la bord echipaj de naționalitate Ucraina, respectiv 5 membri, a ajuns pe fluviul Dunărea în zona portului Brăila, în jurul orei 17.00, pornind din Ucraina cu o barjă încărcată cu ulei de floarea soarelui ce urma să fie descărcată în România. Echipajul navei era format din victima R.D., în vârstă de 43 de ani, autorul în vârstă de 32 de ani, căpitanul secund, căpitanul principal și un alt angajat. Între victimă și suspect s-a iscat o stare conflictuală, pornind de la faptul că victima îi adresa jigniri tot mai des și făcea aprecieri cu privire la competențele profesionale ale acestuia, iar de multe ori îi spunea că nu își merită postul de mecanic și nici banii pe care îi câștigă. Pe fondul certurilor dintre cei doi, în seara de 9 spre 10 februarie 2023, după ce cei cinci membri ai echipajului au servit masa împreună, trei angajați s-au retras în cabinele lor pentru odihnă, iar victima și suspectul au rămas împreună pentru a-și continua atribuțiile pentru a menține în siguranță nava pe apă, în apropierea portului Brăila. Numai că, de la o ceartă, s-a ajuns la crimă.