Toţi cei 24 de candidaţii au depus o garanţie de 2,5 milioane de grivne (aproximativ 233.000 dolari) pentru a putea concura în alegeri, dar până acum numai şapte dintre ei au obţinut deja statutul de candidat oficial la funcţia de preşedinte al Ucrainei.
Potrivit AFP, Comisia electorală care se ocupă de organizarea alegerilor prezidenţiale din 25 mai în Ucraina a anunţat luni că a înregistrat 46 de cereri de candidaturi la funcţia supremă în stat, între care miliardarul Petro Poroşenko, favorit în sondaje, şi fostul premier Iulia Timoşenko. Conform Ria Novosti, 14 candidaţi au fost din start eliminaţi.
Lista va fi scurtată considerabil în urma procedurii de revizuire a dosarelor cu cereri, care ar urma să dureze până la 4 aprilie.
Toate sondajele îl indică pe oligarhul Piotr Poroşenko, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară şi un apropiat al fostului preşedinte prooccidental al Ucrainei, Viktor Iuşcenko, drept favoritul cu prima şansă la apropiatele alegeri anticipate din Ucraina. Într-o mişcare prin care şi-a surprins deopotrivă prieteni şi străini, campionul la categoria grea de box Vitali Kliciko, preşedintele partidului Udar (Lovitura) a renunţat sâmbătă să-şi înregistreze candidatura la prezidenţiale, exprimându-şi public sprijinul pentru Poroşenko, a cărui avere este estimată de Forbes la peste 1 miliard de dolari, pe locul 7 pe lista celor mai bogaţi oameni din Ucraina.