Sfârşit tragic pentru un brăilean de 45 de ani, pe o şosea din afara localităţii Însurăţei. În toiul nopţii, victima se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta vreun echipament reflectorizant, fiind izbit în plin de un TIR.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.35, pe DE 584 (Brăila - Slobozia). Cetăţeanul străin Anatoliy P. (48 de ani), conducea ansamblul de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, pe drumul european, în afara localităţii Însurăţei. TIR-ul l-a surprins şi accidentat mortal pe Vasile T. (45 de ani), din Brăila, care se deplasa pe carosabil. "Poliţiştii de la Serviciul Rutier au efectuat cercetări şi au stabilit că victima se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta echipament reflectorizant de protecţie, iar sectorul de drum pe care s-a produs accidentul nu era iluminat", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Conducătorul auto care a provocat accidentul mortal a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârţirea infracţiunii de ucidere din culpă.