Ucisă de TIR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ucisă de TIR

O brăileancă de 61 de ani, aflată la volanul unui autoturism "Dacia", a murit după ce maşina sa a fost lovită din spate de un TIR şi proiectată pe contrasens. Automobilul şoferiţei nevinovate s-a ciocnit frontal de o Skoda, victima zburând pe carosabil, prin geam. Brăileanca, aflată în comă, a fost preluată de ambulanţă şi transportată de urgenţă la spital. Din nefericire, după mai puţin de 24 de ore, inima ei a încetat să mai bată.
Tragedia rutieră a avut loc vineri, la ora 10.30, pe DE 87 - Şoseaua de Centură, la km 110+800 m, în afara municipiului Brăila. Potrivit poliţiştilor, totul a pornit de la şoferul unui TIR, Gheorghe C., de 43 de ani, din oraşul Novaci, judeţul Gorj, posesor al permisului de conducere categoria BE şi CE, din anul 1988. "În timp ce conducea autotrenul marca "Volvo", dinspre localitatea Baldovineşti spre municipiul Brăila, la intersecţia cu prelungirea străzii Calea Galaţi (în zona FNC), nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul Dacia 1310 - break, condus de Viorica T., de 61 de ani, din Brăila", ne-a declarat cms. şef Dorel Vâlsan, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, care a efectuat cercetarea la faţa locului. După cum au stabilit poliţiştii, femeia a oprit pentru a efectua viraj stânga, însă TIR-ul a intrat în spatele acesteia şi a proiectat-o pe contrasens, în autoturismul "Skoda", condus regulamentar de prahoveanul Cosmin Ciprian M. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătoarei auto, care a fost aruncată pe carosabil, prin geam, ea ajungând în comă la spital. Medicii au diagnosticat-o pe femeia de 61 de ani cu politraumatism prin accident rutier, comă profundă, posibilă ruptură hepatică, pleurezie bazală dreapta, cu multiple fracturi. Sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, femeia a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, medicii legişti urmând să efectueze necropsia. Prin urmare, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în urma teribilului accident fiind rănit uşor şi şoferul autoturismului Skoda.
Accidentul de vineri a fost atât de înfiorător, încât martorii prezenţi la faţa locului au fost şocaţi de ceea ce au văzut, bălţile de sânge fiind vizibile pe carosabil imediat după producerea accidentului. "TIR-ul avea spartă bara din faţă, deci a lovit destul de puternic Dacia, dacă a aruncat-o pe contrasens. Femeia a fost rănită foarte grav, a luat-o salvarea, cine ştie dacă mai scapă. Şi nici măcar nu a fost vina ei, şoferul TIR-ului a provocat toată această nenorocire", ne-a declarat un martor al accidentului.
Conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu apartul etilotest, rezultatele fiind negative.

Moldovean mort în accident, pe DE 87

Nu este primul accident înfiorător de pe Şoseaua Baldovineşti. În luna martie 2013, pe aceeaşi arteră a avut loc o altă nenorocire. Un cetăţean în vârstă de 56 de ani, din Republica Moldova, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier produs pe DE 87, în afara localităţii Baldovineşti. Bărbatul, care conducea un "Mercedes C 200", a depăşit neregulamentar şi a intrat pe contrasens, tamponând frontal un autoturism "Volkswagen Passat", ceea ce i-a adus moartea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro