Ucisă de gripă porcină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ucisă de gripă porcină

O brăileancă de 37 de ani a decedat, la începutul acestei săptămâni, după ce a fost contaminată cu virusul AH1N1. Femeia a decedat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost şi diagnosticată cu virusul gripei porcine. Ea suferea însă de alte boli asociate, respectiv afecţiuni hepatice cronice. Acesta este primul deces înregistrat la Brăila de când virusul AH1N1 a lovit pentru a doua oară. "Este vorba despre o persoană de sex feminin, din mediul urban, care a decedat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, acolo a fost şi diagnosticată de fapt cu virusul AH1N1. Persoana suferea de afecţiuni hepatice cronice. În total, la Brăila au fost 5 cazuri de gripă confirmate, din care 3 cu virus AH1N1 şi două cu virus gripal B, înregistrându-se un deces", ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în perioada 31 ianuarie - 7 ianuarie, la nivel naţional, au fost confirmate 73 cazuri de gripă, ajungându-se la un total de 194 cazuri înregistrate de la debutul sezonului (luna octombrie 2010). Din cele 73 cazuri de gripă, 45 sunt de tip AH1N1, iar restul de tip B. În total, au fost înregistrate 5 decese la cazuri confirmate cu gripa AH1N1, respectiv 2 decese în Bucureşti (la grupele de vârstă 55 şi 33 ani) şi câte 1 deces în judeţele Brăila (37 ani), Alba (15 ani) şi Hunedoara (51 ani). Majoritatea deceselor s-au înregistrat la persoane care aveau boli asociate, ca de exemplu obezitate, boli pulmonare sau cardiovasculare.

Tot în aceeaşi săptămână, perioadă au fost înregistrate 90.222 cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 11.1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro