• un bărbat de 35 de ani, din orașul Ianca, a fost condamnat la Tribunalul Brăila pentru infracțiunile de violare de domiciliu, omor calificat și viol • este vorba despre ucigașul bătrânei de 95 de ani din Ianca, găsită decedată în propria locuință, chiar de fiul său, în luna mai a anului trecut • inculpatul Constantin Mircea (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) a fost eliberat condiționat în 2021, după ce fusese condamnat tot pentru o infracțiune de omor • la data de 22 decembrie, instanța l-a condamnat pe ucigaș la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru omor calificat, 6 ani închisoare pentru viol și 9 luni închisoare pentru violare de domiciliu • în final, după contopirea pedepselor, inculpatul va executa pedeapsa de 22 ani și 3 luni închisoare, la care se adaugă și 989 zile închisoare (aproximativ trei ani) rămase din vechea pedeapsă
Ucigașul bunicuței din Ianca, va sta aproape 25 de ani la închisoare. Bărbatul de 35 de ani, din orașul Ianca, a fost condamnat la Tribunalul Brăila pentru infracțiunile de violare de domiciliu, omor calificat și viol. Este vorba despre inculpatul Constantin Mircea (n.r. - nume postat pe site-ul instanței), care i-a luat viața, în luna mai, unei bătrâne de 95 de ani. Victima a fost găsită decedată în propria locuință, chiar de fiul ei, în duminica de pe 7 mai 2023. S-a stabilit că bătrâna a fost violată, decesul survenind în urma loviturilor primite de la atacatorul care a fost depistat ulterior pe raza județului Prahova. Inculpatul Constantin Mircea a fost eliberat condiționat în 2021, după ce fusese condamnat tot pentru o infracțiune de omor. Individul era beat și nici nu își mai aducea aminte cum a comis crima din Ianca.
Trei pedepse pentru omor, viol și violare de domiciliu, plus restul din condamnarea anterioară
După cum au decis magistrații Tribunalului Brăila, la data de 20 decembrie, inculpatul Constantin Mircea a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din data de 7.05.2023 (victima M. I.), plus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. Judecătorii l-au mai condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, plus pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în forma agravată. “Aplică inculpatului Constantin Mircea pedeapsa cea mai grea de 20 de ani, la care va adăuga un spor de 1/3 din celelalte pedepse, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 22 ani și 3 luni închisoare. Inculpatul va executa, alături de pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare, restul de 989 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani aplicată prin sp 14/28.01.2014, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani, 3 luni și 989 zile închisoare. Menține arestul preventiv a inculpatului Constantin Mircea. Deduce din pedeapsa aplicată reținerea și perioada executată în arest preventiv, de la 8.05.2023, la zi. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este soluția pronunțată în primă instanță.
Filmul oribilei crime de la Ianca
În vara anului trecut, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Marinela Coșniță, a dispus trimiterea în judecată față de un bărbat de 35 de ani, din orașul Ianca, pentru infracțiunile de violare de domiciliu, omor calificat și viol. Mircea Constantin fusese condamnat tot pentru o infracțiune de omor, comisă în 2013, când și-a ucis tatăl vitreg. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 28/29.10.2013 acesta i-a aplicat victimei A.I. (tatăl vitreg) multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cu intensitate sporită, în cap, torace și abdomen, provocându-i hemoragie internă prin ruptură complexă de ficat, fracturi de stern și coaste, leziuni urmare cărora victima a rămas inconștientă iar, ulterior, a decedat. Individul a reușit totuși să scape mai devreme din închisoare. El avea de executat pedeapsa de 12 ani pentru infracțiunea de omor asupra tatălui, însă a rămas după liberarea condiționată cu un rest de 989 zile de închisoare.
La începutul lunii mai 2023, același individ periculos a ajuns să comită o altă crimă, victima fiind bătrâna de 95 de ani din Ianca. În data de 7 mai, ora 13:45, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila-Serviciul de Investigații Criminale a fost sesizat de către M. M. cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 95 ani, se află decedată în locuința sa din localitatea Ianca și prezintă multiple leziuni traumatice. Polițiștii și procurorul de caz au efectuat cercetări la fața locului și au stabilit că victima M.I., în vârstă de 95 ani, urmare loviturilor active, repetate și intense exercitate asupra sa în zona capului, corpului, a suferit multiple leziuni cranio-cerebrale, toraco-pulmonare și abdomino-pelvine, incompatibile cu viața.
Pe patul acoperit cu un cearșaf de culoare albă, unde se afla bătrâna, se puteau observa pete de substanță de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, iar pe pardoseală, în zona mediană a camerei, lângă pat, era un ilic cu pete de substanță de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, un batic și un branț de încălțăminte din material sintetic de culoare neagră, care provenea de la încălțămintea bărbatului care a pătruns în casa bătrânei și i-a luat viața. Cadavrul victimei era complet dezbrăcat, având spatele și capul așezate pe o pernă, și pe mai multe articole vestimentare.
Oamenii legii au identificat o cameră de supraveghere video, amplasată la un magazin situat în vecinătatea locuinței victimei. ”Urmare vizionării imaginilor puse la dispoziție de administratorul societății, s-a conturat suspiciunea rezonabilă a comiterii faptelor de către o persoană care prezenta semnalmentele inculpatului C. M., acesta fiind surprins când escalada gardul locuinței victimei în curtea acesteia și, ulterior, când a părăsit locuința și curtea victimei în același mod”, au arătat procurorii.
Fapta ar fi fost comisă pe fondul consumului de alcool. Astfel, în data de 6 mai, în jurul orei 10:00, inculpatul Constantin Mircea a consumat băuturi alcoolice, respectiv 3 litri de bere, la domiciliul unui martor, apoi a plecat și a mers la un magazin din localitate unde a mai consumat jumătate de litru de bere. ”În continuare, pe fondul stării avansate de ebrietate și implicit de euforie, inculpatul a luat hotărârea de a întreține raporturi sexuale cu o persoană, fără a se gândi la cineva anume. Audiat fiind, acesta a precizat următoarele: «Mă aflam în stare de ebrietate și m-am gândit că trebuie să întrețin raporturi sexuale cu o persoană. Nu am ales dinainte imobilul sau persoana cu care doream să întrețin raporturi sexuale. Băutura m-a condus acolo»”, au transmis surse judiciare.
În seara de 06/07 mai, ora 21:45, inculpatul a plecat de pe terasa din localitate, către domiciliul victimei M. I., pătrunzând în curtea acesteia prin escaladarea gardului. Polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila s-au deplasat la fața locului cu câinele de urmă aflat de serviciu, care, după ce i s-a dat miros de urmă de lângă patul unde se afla victima, s-a deplasat prin curtea locuinței, a ieșit pe poarta de acces și s-a oprit în dreptul magazinului din localitate, apoi și-a continuat deplasarea și s-a oprit în dreptul imobilului unde locuia inculpatul.
În fața anchetatorilor, bărbatul a spus că din cauza stării de ebrietate în care se afla nu își mai aduce aminte ce i-a făcut bătrânei, dacă a lovit-o și în alt mod, dacă aceasta a țipat sau nu, dacă a opus rezistență sau dacă mai mișca în timpul raporturilor sexuale.
A ucis și a fugit, dar polițiștii l-au prins în trenul oprit în stația CFR Mizil
În seara de 7 mai, orele 20:07, inculpatul Constantin Mircea, urmare colaborării dintre Inspectoratul de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Investigații Criminale și Inspectoratul de Poliție Județean Prahova – Poliția orașului Mizil a fost depistat în trenul oprit în stația CFR Mizil. S-a procedat la încătușarea acestuia și conducerea sa la sediul Poliției Orașului Mizil, acesta fiind apoi preluat de polițiștii brăileni. Ucigașul a ajuns la arest și nu a mai fost lăsat în libertate. Oricum, sentința aplicată la Tribunalul Brăila nu este definitivă și este posibil ca în cauză să fie formulat apel. Nu că la instanța superioară, ucigașul cu sânge rece ar putea să primească o pedeapsă mai blândă... Are totuși în lista infracțională două crime!